Un focar cu 33 de cazuri de hepatită virală de tip A a fost confirmat în municipiul Buzău, la copii între un an și 16 ani, relatează Mediafax.
Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Buzău, focarul de hepatită A a izbucnit pe Aleea Grădinilor din municipiul Buzău, o zonă unde există o singură sursă de apă, deși numărul locuitorilor depășește 500, iar dintre aceștia aproape jumătate sunt copii.
Până în prezent, 33 de copii cu vârste cuprinse între un an și 16 ani au fost diagnosticați cu hepatită A, 23 fiind internați întrucât prezintă forme mai grave de boală.
Epidemiologii spun că focarul este în evoluţie, astfel că numărul bolnavilor se poate modifica de la o oră la alta. În acest context, autoritățile sanitare au început vaccinarea la şcoala şi la grădiniţa din apropierea zonei în care au apărut îmbolnăvirile, fiind luate și măsuri de dezinfecţie a sălilor de clasă.
”Gradul de sanitație a zonei este de înalt risc epidemiologic, la fel și gradul de receptivitate a populației, în zona respectivă locuind 500 de persoane din care 200 de copii. Referitor la acțiunile întreprinse de reprezentanții DSP vă comunicăm că au fost făcute dezinfecții la locuințele copiilor bolnavi, precum și în colectivitățile pe care le frecventează aceștia, au fost demarate acțiunile de imunoprofilaxie specifică adresată copiilor contacți direcți, în paralel și investigarea serologică a contacților receptivi, au fost inițiate acțiuni de educație sanitară și instruire cu privire la conduita în vederea limitării îmbolnăvirilor”, a declarat directorul DSP Buzău, Daniela Dumitru.
Primul caz de hepatita A în comunitatea respectivă a fost înregistrat la jumătatea lunii septembrie, însă boala a fost asociată cu o altă afecţiune fapt ce a împiedicat diagnosticarea şi tratarea, favorizând răspândirea bolii.
Hepatita A, cunoscută și sub denumirea de ”boala mâinilor murdare”, este o boală acută infecțioasă, iar perioada de incubare a virusului este cuprinsă între două și șase săptămâni.