2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecial30 de persoane au murit în India după ce autocarul în care...

30 de persoane au murit în India după ce autocarul în care se aflau a căzut în prăpastie

Treizeci de pasageri şi-au pierdut viaţa în noaptea de marţi spre miercuri în nord-estul Indiei, după ce autocarul cu care călătoreau a derapat şi s-a prăbuşit într-o prăpastie, a anunţat miercuri poliţia, transmite DPA, preluată de Agerpres

‘Treizeci de pasageri au murit pe loc. Am salvat cinci persoane. Acestea se află în stare critică’, a precizat Lethindra Sangma, oficial de poliţie din districtul Khliehriat, statul Meghalaya, unde s-a produs accidentul. 

Operaţiunea de salvare a fost îngreunată de faptul că prăpastia în care a căzut autocarul are o adâncime de peste 150 de metri. Impactul prăbuşirii a fost atât de puternic, încât pasagerii au fost aruncaţi din autocar, a precizat Sangma. Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului, însă acesta a avut loc în condiţii de ploaie şi întuneric, a indicat oficialul. 

Potrivit statisticii guvernului indian, 146.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere în 2015, ceea ce înseamnă o medie de circa 400 de zi. 

Numărul mare al accidentelor rutiere mortale – cu o medie de 135.000 de victime în ultimii cinci ani – este cauzat în special de starea precară a şoselelor şi vehiculelor, precum şi de şofatul imprudent. 

Cele mai citite

Avertizări meteo: Cod portocaliu de vânt puternic și Cod galben de viscol în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare de Cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului. Avertizarea meteorologilor este valabilă până joi...

Avertizări meteo: Cod portocaliu de vânt puternic și Cod galben de viscol în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare de Cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului. Avertizarea meteorologilor este valabilă până joi...

România riscă să devină nerecomandată pentru investiții: perspective economice sumbre pentru 2025

România încheie anul 2024 cu un climat economic îngrijorător, marcat de incertitudini politice și economice care ar putea afecta grav stabilitatea financiară a țării....
Ultima oră
Pe aceeași temă