19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecial30 de guvernatori americani ar trebui să demisioneze în 3 zile

30 de guvernatori americani ar trebui să demisioneze în 3 zile

FBI şi Departamentul penru Securitate internă au lansat vineri o anchetă privitoare la scrisori semnate de un grup antiguvernamental şi trimise unui număr de 30 de guvernatori, în care acestora li se cere să demisioneze în trei zile, relatează AFP monitorizată de NewsIn.

Scrisorile trimise de Gardienii republicilor libere nu lansează ameninţări cu violenţă, dar îi avertizează pe destinatari că vor fi scoşi din funcţie dacă nu demisionează în trei zile.

Guvernatorul republican de Virginina, Robert McDonnell, şi democratul de Arkansas, Mike Beebe, figurează printre destinatari.

Investigatorii se tem că s-ar putea ajunge la violenţe, potrivit presei.

„Cu toate că nu par a exista ameninţări credibile sau iminente, colaborăm cu autorităţile statale şi locale în anchetă”, au spus FBI şi Departamentul pentru Securitate internă.

Gardienii republicilor libere spun pe site-ul lor că vor să refacă instituţiile SUA prin dizolvarea şi reconstruirea paşnică a unor părţi ale guvernului.

Purtătorul de cuvânt al lui Beebe a spus că ancheta a fost probabil lansată pentru că grupul a dat un termen-limită pentru demisii.

Potrivit Washington Post, FBI se aşteaptă ca până la urmă toţi cei 50 de guvernatori să primească astfel de scrisori.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă