5.3 C
București
luni, 4 martie 2024
AcasăSpecial3 milioane euro, comision cerut de Victor Becali

3 milioane euro, comision cerut de Victor Becali

Presedintele gruparii Real Madrid, Ramon Calderon, a declarat pentru postul de radio Cadena Ser ca reprezentantul capitanului nationalei Romaniei, Cristian Chivu, a cerut un comision de trei milioane de euro pentru ca jucatorul, atunci la AS Roma, sa ajunga la clubul spaniol. "Am intrebat daca Pepe este unul dintre cei mai buni fundasi centrali din lume si toti cei cu care am vorbit au raspuns afirmativ. Chivu, care reprezenta alta alternativa, ar fi fost mult mai scump. Cand Real Madrid are rezultatele economice pe care le are, sa platesti in plus trei sau patru milioane, nu e foarte bine. Reprezentantul lui Chivu ne-a cerut trei milioane de euro comision", a spus Calderon, fara a preciza numele agentului care a solicitat aceasta suma. Chivu este impresariat de firma fratilor Ioan si Victor Becali.
Ieri, agentul FIFA, Victor Becali, a declarat ca nu ar fi fost nimic ilegal ca Real Madrid sa plateasca un comision pentru transferul jucatorului Cristian Chivu, care a ajuns insa la Internazionale Milano. "Daca ar fi fost adevarat, ce, era ilegal? Oricum, nu ma intereseaza ce spune Calderon. Lui Chivu trebuia intai sa-i asigure contractul solicitat si abia apoi sa discute cu Becali. Ce, ar fi fost ilegal sa plateasca un comision? si eu platesc taxe. Ce, Inter n-a platit comision, s-a facut fara comision? Chivu costa 18 milioane, Real Madrid a luat un jucator "mai ieftin", Pepe, cu 30 de milioane si vedeti ce joaca unul si ce joaca altul. E problema lor, nu comentez ce fac ei", a spus Becali.
Cristian Chivu a fost transferat in luna iunie de la AS Roma la campioana Italiei, Inter Milano. Contractul internationalului roman este valabil pana in iulie 2012, gruparea milaneza precizand ca jucatorul a fost achizitionat pentru suma de 13 milioane de euro plus cedarea in coproprietate a jucatorului Marco Andreolli (3 milioane de euro). In vara, presa internationala a scris ca AS Roma si Real Madrid ajunsesera la un acord pentru transferul lui Chivu, dar jucatorul nu a dorit sa evolueze la echipa din capitala Spaniei.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă