9 C
București
joi, 29 februarie 2024
AcasăSpecial28 de percheziţii la traficanţii de droguri în Galaţi, Tulcea şi Brăila

28 de percheziţii la traficanţii de droguri în Galaţi, Tulcea şi Brăila

Zeci de percheziţii ale DIICOT au loc, joi, în Galaţi, Brăila şi Tulcea, la membrii unei grupări de trafic de droguri, suspectaţi şi că au produs importante cantităţi de etnobotanice, pe care le-au vândut tinerilor, relatează Mediafax

 Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au făcut 28 de percheziţii în judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea, într-un dosar vizând destructurarea unei grupări de trafic cu droguri de risc şi substanţe etnobotanice, se arată într-un comunicat DIICOT. 

 Membrii grupării sunt suspectaţi că începând cu luna martie 2014 au procurat, deţinut şi vândut, inclusiv unor persoane aflate în penitenciare, droguri de mare risc, respectiv comprimate ecstasy, precum şi marijuana.

De asemenea, există suspiciuni că membrii grupării au produs importante cantităţi de produse etnobotanice, prin impregnarea unor substanţe cu efect psihoactiv în produse care pot fi consumate prin inhalare ori prizare, ulterior acestea fiind vândute către diferiţi consumatori, în special tineri.

.În urma percheziţiilor, la sediul DIICOT Galaţi vor fi duse pentru audieri 90 de persoane.

Surse judiciare au declarat că doar în luna ianuarie au ajuns la spital aproximativ 50 de persoane care au consumat etnobotanice produse de această grupare.

Aceleaşi surse mai spun că până în prezent au fost identificaţi aproximativ 200 de consumatori.

Cele mai citite

Cine sunt antreprenorii cu care s-a văzut preşedintele PNL

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că în ultima vreme s-a văzut cu mai mulţi oameni de afaceri din România pentru a găsi acea...

Răspunzând cererii așa-zișilor deputați ai Transnistriei, Rusia își menține trupele în Republica Moldova, la granița cu Ucraina

Congresul așa-zișilor deputați de la Tiraspol, care s-a desfășurat pe parcursul zilei de 28 februarie 2024, nu a anunțat "unirea" Transnistriei cu Rusia (așa...

Cristian Popescu Piedone, pas cu pas către Primăria Capitalei: 51.7% în ultimul sondaj

Creșterea spectaculoasă în sondaje și reacția bucureștenilor cu privire la dosarul ANI schimbă perspectivele alegerilor. Cristian Popescu Piedone, actualul primar al sectorului 5,...
Ultima oră
Pe aceeași temă