6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecial22 de explozii la o uzină de armament din Bulgaria. Autoritățile acuză...

22 de explozii la o uzină de armament din Bulgaria. Autoritățile acuză un sabotaj

22 de explozii au fost înregistrate, ieri, la uzina de armament Sopot din regiunea Plovdiv (centrul Bulgariei). Cauza exploziilor nu este deocamdată cunoscută, dar una dintre ipoteze este aceea a unui sabotaj, a declarat Lyuben Petrov, ministrul adjunct al Economiei din Bulgaria.

Potrivit agenției Novinite, prima explozie s-a auzit ieri dimineață după ora 7. Zgomotele exploziilor au continuat până după-amiaza, producând panică în rândul populației locale. Uzina se află la 3 kilometri de satul Iganovo, care a mai avut probleme din cauza fabricii de arme.

Citește și:  Explozie la o fabrică de armament din Bulgaria. Cauza este deocamdată necunoscută

Cea mai gravă explozie la fabrica de armament Sopot s-a consemnat în anul 1978. La acel moment, doi oameni au fost uciși, iar 22.000 de locuitori din zonă au fost evacuați. În anul 2012, în urma unei explozii similare, trei oameni au fost răniți.

Ultimul incendiu a distrus 300 de aruncătoare de grenade, iar 2000 de proiectile au explodat

Cea mai recentă explozie s-a consemnat acum o lună, fără a produce victime. În urma acesteia, activitatea fabricii a fost suspendată, iar muncitorii nu au mai avut voie să intre. Potrivit Novinite, acum o lună s-a declanșat un incendiu care a dus și la explozia unei cantități de muniție din depozit – circa 2000 de proiectile pentru aruncătoare de grenade antitanc (RPG). În incendiu ar fi fost distruse și 300 de asemenea aruncătoare.

Repetarea exploziilor, după numai o lună, în condițiile în care fabrica era deja închisă, naște suspiciuni, au recunoscut autoritățile de la Sofia.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

China este în căutarea creșterii economice pierdute. Cât de fondată este teama de un război economic cu Trump?

China a intrat în centrul atenției investitorilor datorită pachetelor de stimulare gândite de Partidul Comunist Chinez, care au impulsionat piețele globale, însă, deși indicii...

Claudio Ranieri se întoarce la AS Roma pentru al treilea mandat!

Claudio Ranieri, în vârstă de 73 de ani, este pe punctul de a reveni în fotbal, la AS Roma, în ciuda retragerii sale anunțate...

Investițiile străine în România cresc, dar numărul noilor companii cu capital străin scade semnificativ

Italia deține cel mai mare număr de firme (53.411) înregistrate în România Investițiile directe ale nerezidenților în România au totalizat 5,362 miliarde de euro în...
Ultima oră
Pe aceeași temă