2008 ramane anul in care PNL s-a vazut trimis in opozitie. Guvernarea liberalilor a coincis cu vremuri faste, de crestere economica a Romaniei – vremuri care nu vor mai reveni, probabil, prea curand. Dar, in loc sa aloce o buna parte a veniturilor bugetare reconstructiei tarii, Tariceanu a preferat sa consolideze influenta cartelului sau economico-politic la nivel central si local, in mass-media, cat si in alte domenii ale vietii publice dependente de marinimia statului. Ratiunea de a fi a penelistilor s-a redus la deviza "vive moi" – probata de altfel si de determinarea cu care fostul sef de guvern a conditionat orice forma de colaborare politica de un nou premierat pentru persoana sa. Formula patentata de Dan Voiculescu – de subordonare completa a unui partid intereselor private ale liderului – a ajuns aplicata cu succes si in cazul fostului partid de guvernamant, astfel ca formatiunea ramane, in pofida teoreticelor ei sanse progresiste, prizonierul propriilor forte neliberale.
Ramane de vazut daca PD-L are puterea si inteligenta de a se transforma intr-o platforma capabila sa transmita un mesaj coerent de centru-dreapta, sa incurajeze si recompenseze initiativa privata si individualismul in detrimentul normelor colective, care continua sa predomine in viata publica. In perioada de dupa debaclul Stolojan, cele mai autentice voci liberale ale partidului au semnalat ca nu doresc PD-L perceput ca pe inca un partid ambiguu din punct de vedere ideologic si stimulat tot de dorinta detinerii puterii de stat. In cadrul actualei coalitii cu PSD insa, dezideratul de modelare cat mai exacta a identitatii partidului se va dovedi extrem de greu de transpus.
Manevrele ultimelor saptamani au demonstrat ca nici PSD nu se prezinta tocmai ca o contrapondere demna de temut. Partidul ramane dominat de o puzderie de ambitii personale, interese economice si clivaje regionale. Dramoletele tipice pesedistilor au continuat pana si in perioada recentei distribuiri a functiilor guvernamentale. Mircea Geoana a dat dovada, cu aceasta ocazie, de niscaiva dexteritate in manipularea si contracararea variilor interese. In ceea ce priveste propria sa pozitie, liderul PSD s-a putut mentine in fruntea partidului preponderent gratie neincrederii reciproce dintre baronii locali si rezervelor acestora fata de plasarea fraielor formatiunii in mainile vreunuia dintre ei.
In astfel de conditii, pare oarecum justificat a presupune ca presedintele Basescu va miza si pe viitor pe strategia "divide et impera". Continuarea acestei politici presupune insa, de aceasta data, abandonarea vechiului refren despre reformarea statului. Retorica in cauza a lipsit, prin urmare, din mesajele politice lansate pe parcursul negocierilor purtate in vederea formarii coalitiei, astfel ca Guvernul Boc se distinge, deocamdata, exclusiv prin absenta persoanelor identificate cu notiunea schimbarii si a curatirii sistemului politic. Numirea lui Catalin Predoiu la Justitie reprezinta o eroare de proportii gigantice, mentinerea sa avand harul sa sugereze, inevitabil, sustinatorilor presedintelui si/sau ai PD-L ca Traian Basescu este de-acum dispus sa adopte o strategie de reconciliere la varf cu intreaga elita politica doar de dragul obtinerii unui al doilea mandat la Cotroceni. Daca supravietuirea politica constituie intr-adevar principala sa prioritate, atunci seful de stat isi va prezenta, cu mare probabilitate, acest deziderat conjugat cu ideea "interesului national" – riscand sa piarda increderea a si mai multi dintre cetatenii care l-au considerat candva locomotiva schimbarii.
Pe de alta parte, 2008 a fost anul in care societatea romaneasca s-a dovedit incapabila a-si sanctiona elitele politice, ale caror standarde de conduita au involuat spre noi cote-record. Strigatele de revolta sau apelurile privind reinnoirea au lipsit insa din toate regiunile tarii. Timisoara a devenit un oras de provincie adormit. Faimosul grup de la Cluj s-a volatilizat precum o naluca, desi unii pesedisti transilvaneni s-au dovedit nu doar adeptii principiilor autentice ale social-democratiei, ci si ai unor standarde etice mai ridicate decat in multe alte parti ale tarii. Nu in ultimul rand, marginalizarea femeilor pare a fi o constanta a scenei politice romanesti: in PSD, Ana Birchall a fost executata politic in baza unui scenariu de telenovela. In PD-L, Mona Musca a ramas ostracizata, fiind renegata de corul greilor din partid, dar, tinand cont de configuratia noului Parlament, n-ar fi putut face oricum mai nimic. Elena Udrea a reusit, ce-i drept, sa acceada in guvern in pofida defaimarilor mass-media. Ramane insa de vazut in ce masura comatoasa industrie turistica a tarii va avea de beneficiat de pe urma prezentei sale in fruntea ministerului de resort.
Anul 2008 a mai fost cel al declinului populismului desantat. Gigi Becali a vazut cartonasul rosu al electoratului, fiind parasit rapid de majoritatea adeptilor sai. Acelasi "nu" raspicat din partea electoratului l-a primit si Vadim. Dar imensul absenteism, de 60%, inregistrat la urne poate lesne constitui o platforma excelenta pentru populistii vechi sau noi. Cine poate sti daca in laboratoarele mass-media nu se pregateste de pe acum aparitia unei noi forte politice lansate special pentru a-l trimite pe Basescu la pensie si pentru a convinge natiunea frustrata ca i s-a infatisat, in fine, adevaratul salvator.
Un vid politic precum cel prezent este un fenomen rar intalnit. Romanii nu trebuie sa se mire, prin urmare, daca noul an va aduce in prim-planul politic personaje extrem de influente si/sau bogate, determinate sa umple acest vid – in beneficiul lor personal, fireste. Ca atare, nu-mi ramane decat sa le urez cititorilor vigilenta si sagacitate.
