9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecial200 kilometri poduri de gheata monitorizate

200 kilometri poduri de gheata monitorizate

Autoritatile sucevene monitorizeaza cu atentie poduri de gheata formate pe raurile si paraiele din judet, pentru a se evita producerea de inundatii. Este vorba de aproximativ 200 de kilometri de poduri de gheata, formate pe cursurile de apa din judet, care sunt monitorizate de Comandamentul Judetean pentru Situatii de Urgenta. Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat ca sunt supravegheate, in mod special, cursurile raurilor Bistrita si Dorna si ale afluentilor, insa a incercat sa-i linisteasca pe suceveni cu privire la pericolul inundatiilor. Si asta, decoarece la Vatra Dornei, in noaptea de sambata spre duminica, s-au inregistrat temperaturi de minus 20 de grade Celsius. Cel mai intins pod de gheata, potrivit unei informari a Sistemului de Gospodarire a Apelor Suceava, s-a format pe paraul Neagra, in zona satului Gura Negrii – comuna Dorna Arini, lungimea lui masurand 20 de kilometri. Pe raul Bistrita se inregistreaza cele mai multe poduri de gheata, acestea insumand circa 50 de kilometri lungime, iar in zona localitatii Ortoaia – Vatra Dornei, s-au format aglomerari de gheata pe o lungime de 1,2 kilometri, grosimea atingand 40-50 de centimetri. Paraiele Bancu, in zona localitatii Cosna, podul de gheata masoara 15 kilometri, la Tesna are 18 kilometri, la Negrisoar masoara 12 kilometri, iar la Carlibaba masoara 15 kilometri. Astfel, singura problema reala in zona ramane un pod de gheata format pe raul Bistrita, intre Vatra Dornei si Dorna Arini, pe o lungime de aproximativ trei kilometri. Prefectul Onofrei a precizat ca, deocamdata, nu exista un pericol de inundatii, deoarece apa circula sub gheata, si a declarat ca, daca va fi necesar, se va interveni pentru o dislocare controlata a podurilor de gheata, care atinge grosimi cuprinse intre 10 si 25 de centimetri.

Cele mai citite

Pași importanți pentru a-ți dezvolta afacerea în primii ani

Lansarea unei afaceri este un moment plin de emoție, dar și de provocări. Primii ani sunt cruciali și pot determina viitorul afacerii tale. Chiar...

ANM: Cod galben de ninsori, viscol și vânt puternic în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme severă până duminică dimineața, cu precipitații extinse în cea mai mare parte a țării. În Transilvania și...

HoReCa și agențiile de turism cer menținerea tichetelor de vacanță: „Nu distrugeți turismul românesc!”

Reprezentanții industriei HoReCa și ai agențiilor de turism solicită Guvernului să renunțe la eliminarea tichetelor de vacanță, o măsură prevăzută într-un proiect de ordonanță...
Ultima oră
Pe aceeași temă