Burme Merdin este administratorul a doua hoteluri de lux din Rio, iar Dragos Stanica antreneaza echipa de haltere a Braziliei.
Brazilia, tara macinata de saracie, coruptie si violenta, este totodata patria adoptiva a multor romani care au cautat aici o viata mai buna decat la ei acasa. Oficial, in cea mai mare tara sud-americana traiesc 5.000 de conationali (cetateni sau brazilieni de origine romana), dar, dupa cum sustin chiar autoritatile consulare, numarul acestora s-ar ridica la 200 de mii. Cei mai multi dintre ei sunt evrei fugiti in Brazilia in anii ‘40 de frica nazistilor, dar sunt si romani care au venit aici in anii ‘90, dezamagiti de felul in care evolua societatea noastra imediat dupa Revolutie. In acest numar va prezentam povestea de succes a lui Burme Merdin, un turc din Mangalia care in scurt timp a ajuns administratorul a doua hoteluri de lux din Rio, si a lui Dragos Stanica, venit la Rio ca artist de circ si care acum antreneaza echipa de haltere a Braziliei.
Cand ii spunem ca avem intalnire cu directorul hotelului, Burmambert Merdin, receptionera se uita instantaneu la ceas. Ajunsesem cu cateva minute mai devreme decat anuntasem, fapt anormal in Brazilia, tara in care punctualitatea este la fel de rara ca zapada. Functionara pune mana pe telefon si-i anunta directorului venirea noastra, iar noi ne asezam in fotoliile din hol. Langa noi, tolanit lenes, un american grasut, cu ochii rosii de nesomn si bautura, rasfoieste plictisit un ziar local. Suntem la receptia hotelului Palladium – unde o camera costa aproape 200 de dolari pe noapte – din elegantul cartier Leblon din Rio de Janeiro, in penultima zi a Carnavalului.
Este ora 12 si orasul abia se trezeste la viata dupa petrecerea nebuna de noaptea trecuta. Peste numai cateva ore, tobele in ritmuri de samba vor rasuna din nou pe strazile metropolei braziliene, iar berea, cachaca si caipirinha vor infierbanta din nou mintile milioanelor de petrecareti din toate colturile lumii.
Din Mangalia la Rio
„Cred ca sunteti socati de ce ati vazut aici. In fiecare an, de Carnaval asa este la Rio. Toata lumea se transforma, de la copii pana la batrani, toti petrec, danseaza, canta, beau pana dimineata. Din fericire, insa, dupa cele patru zile toate lucrurile revin la normal”, spune razand Burmambert Merdin, managerul hotelului de lux Palladium, intr-o limba romana cu accent portughez, dupa ce ne strange mainile. „Burme” este un turc din Mangalia care s-a stabilit la Rio de Janeiro in 1995. Se bucura sincer ca s-a intalnit cu noi, ca poate sa vorbeasca in limba romana. Ii este foarte dor de tara in care s-a nascut (cel mai mult ii lipseste painea romaneasca), dar nu crede ca s-ar mai putea intoarce sa locuiasca acasa. Este casatorit cu o brazilianca si au un copil de 8 ani.
„L-am sunat ieri pe tata, care traieste in Mangalia, si l-am intrebat cum este vremea in Romania. Mi-a spus ca este placut, sunt 2 grade afara. 2 grade… aici oamenii ar muri daca ar fi 2 grade. Eu poate m-as obisnui repede, in doua-trei luni, dar nu stiu daca sotia sau copilul ar putea trai asa”, spune Burme, care povesteste ca initial nu a avut intentia de a se stabili in Brazilia. Mai degraba viata l-a adus aici, la 12 mii de kilometri de casa.
Director peste 250 de apartamente
„Prin ‘93-’94, munceam ca ospatar in Bucuresti, la hotelul Triumf, pe Kiseleff. Un brazilian de origine romana, Ricardo Dumitrescu, a venit sa faca afaceri in Romania si a fost cazat la o vila pe Primaverii. Noi ii furnizam mancare si bautura, am avut grija de el doua saptamani. Ajunsesem sa ne cunoastem bine, asa ca atunci cand a venit a doua oara in Romania a cerut sa ma ocup tot eu de el, pentru ca-i cunosteam tabieturile. Cand a venit a treia oara, mi-a zis ca pot sa-mi dau demisia pentru ca el imi va cumpara bilet de avion pentru Rio sa vin sa muncesc cu el. Aveam 28 de ani, in Romania lucrurile nu erau clare si am decis sa plec. Am muncit cu Ricardo timp de 5 ani la firma lui, care facea documente, pasapoarte, bani pentru statul brazilian si nu numai. Din pacate, insa, tipul a murit de leucemie si a trebuit sa ma descurc singur. Nu ma puteam intoarce acasa pentru ca, intre timp, ma casatorisem cu o brazilianca si aveam si un copil. M-am orientat spre turism, lucrasem in acest domeniu in Romania, vorbeam trei limbi straine. M-am angajat la un hotel, iar dupa un an si jumatate mi s-a dat postul de sef de receptie la un alt complex turistic. Dupa alt an, firma mi-a oferit postul de director la hotelul in care ne aflam acum, iar de patru luni am doua hoteluri in administrare, Palladium din Leblon si Visconti din Ipanema (n.r. – cartier turistic din Rio, unde se afla unele dintre plajele celebre ale lumii). In curand firma pentru care lucrez o sa-mi dea pe mana si un hotel mult mai mare, cu peste 250 de apartamente, in Barra da Tijuca (n.r. – cartier din partea de est a orasului Rio de Janeiro). Acolo lucrurile nu au mers bine, au schimbat sase directori pana acum, si compania m-a ales pe mine sa-l pun pe picioare”, spune Burme.
Dobrogeanul crede ca ascensiunea sa profesionala s-a datorat ambitiei specific romanesti si diferentei colosale intre educatia din Romania si cea de aici. „Brazilienii nu au cunostinte elementare de limbi straine, geografie, istorie. Le-am spus ca sunt din Romania si m-au intrebat daca e vorba despre Romania de langa Columbia. Le-am spus ca da, era foarte complicat sa le explic pe unde vine tara noastra, nu cred ca ar fi inteles. In plus, cariocas (n.r. – locuitorii din Rio) nu sunt seriosi, nici punctuali. Le dai intalnire la 8 si ei vin la 9.30 sau 10. Daca te rastesti un pic la ei ca au facut o prostie, imediat se supara, se inchid in ei”, povesteste Burme.
In ceea ce priveste educatia propriului copil, romanul spune ca intampina dificultati in relatia cu sotia brazilianca, deoarece cariocas sunt obisnuiti sa creasca liberi, fara nici o constrangere, lucru cu care Burme nu este de acord. Despre turismul din Rio, Burme spune ca este in scadere accentuata din cauza violentei din oras si a preturilor mari pentru America de Sud.
Indragostit de o brazilianca
Fost sportiv de performanta, halterofil la Clubul Olimpia Bucuresti, Dragos Stanica a ajuns in America de Sud cu trupa de circ Mosoianu (inscrisa in Guiness Book cu un numar de acrobatie). Sportivul spune ca nu a vrut sa plece din Romania imediat dupa Revolutie, a asteptat cativa ani, dar si-a dat seama ca lucrurile nu merg intr-o directie buna. A colindat Brazilia cu trupa de circ patru ani, apoi un accident la genunchi l-a scos din activitate si a trebuit sa stea in spital nu mai putin de opt luni.
„Aici am cunoscut-o pe viitoarea sotie, era chiar medicul care m-a operat si m-a ingrijit in aceasta perioada. Ne-am indragostit, iar in 2002 ne-am casatorit. Dupa ce am iesit din spital, am avut un numar personal de circ, se numeste perch: puneam o teava pe frunte si tineam in echilibru o fata, partenera mea. Dupa ce m-am casatorit, am vrut sa ma asez un pic si am cautat o slujba ca antrenor de fitness. Aici nu exista sportul «haltere» si am propus Comitetului Olimpic brazilian sa organizez o echipa nationala. Am luat sportivi de la atletism, unde erau mai bine pregatiti, si am inceput sa muncesc cu ei. Pana atunci brazilienii mergeau la olimpiada si cu femei de 60 de ani, era ceva de groaza. Cand am obtinut prima medalie la haltere in campionatul sud-american cei din comitetul olimpic au ramas cu gura cascata”, spune Dragos.
Antrenorul spune ca a urmat la Rio Facultatea de Educatie Fizica, apoi masteratul in pregatire fizica si scoala de antrenori. Incetul cu incetul, ofertele de munca au inceput sa curga una dupa alta pentru halterofilul roman. Campionul de lupte Rodrigo Minotauro l-a angajat pentru a-l ajuta la pregatirea fizica, lucru care s-a simtit imediat in performantele acestuia: Minotauro a castigat de doua ori titlul de campion in versiunea UFC (Ultimate Fighting Championship), o varianta de K1. Dragos este insa cel mai mandru de ajutorul pe care-l da copiilor saraci din favelele braziliene (cartiere sarace conduse de regula de traficanti de droguri si in care locuitorii sunt inarmati si nu-si platesc utilitatile, apa curenta, electricitatea etc., dar sunt tolerati de autoritati). Intr-una dintre favele, „Curisica”, cu 30 de mii de locuitori, Dragos tine cursuri de sport, chiar la scoala de samba. „Sportul este un vehicul educational foarte important. Nu antrenezi copii doar sa ajunga sa-si atarne o medalie de gat. Sportul ii formeaza ca oameni”, spune Dragos, despre care aveam sa constatam ulterior ca este o persoana foarte respectata in favelele braziliene, acolo unde se stie ca nu poti intra decat daca ai acceptul liderilor. In numarul urmator, vom povesti despre incursiunea „Romaniei libere” intr-una dintre cele mai cunoscute favele braziliene – a carei poveste a facut inconjurul lumii datorita filmului „Orasul zeilor (Cidade de Deus) –, acolo unde romanii Dragos Stanica si Burme Merdin sunt respectati si bine primiti.
