24.6 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecial20% dintre şomerii suceveni au sub 25 de ani

20% dintre şomerii suceveni au sub 25 de ani

Marea majoritate a sucevenilor neîncadraţi pe piaţa muncii au un nivel de instruire primar, gimnazial sau professional. Mai mult de un sfert (27%) dintre şomerii judeţului au între 40 şi 49 de ani. Cu un procent de 4,45%, judeţul nostru continuă să se plaseze sub rata medie a şomajului pe ţară, calculată la 4,8% în această perioadă.

Absolvenţii care nu au reuşit să se încadreze pe piaţa muncii imediat după terminarea studiilor, precum şi cei care nu au obţinut o notă de trecere în cadrul examenului de bacalaureat s-au înscris deja de luni bune în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Suma pe care o vor primi (cei mai mulţi, începând din această lună) reprezintă jumătate din valoarea indicatorului social de referinţă, conform noilor reglementări. Astfel 20% din şomerii suceveni sunt tineri care nu au împlinit încă vârsta de 25 de ani. Mai mult de un sfert (27%) dintre şomerii judeţului au între 40 şi 49 de ani, iar 22% au între 30 şi 39 de ani.

„O majoritate covârşitoare a şomerilor din judeţul Suceava au un nivel de instruire primar, gimnazial sau profesional. Aceştia cumulează un procent de 70%. 22% dintre sucevenii neîncadraţi pe piaţa muncii au terminat fie studii liceale, fie postliceale şi 8% au absolvit studii superioare”, a precizat Anca Capverde, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM Suceava.

Rata şomajului la sfârşitul lunii septembrie era de 4,45%, cu 0,2% mai mare faţă de luna trecută şi cu 3,22% mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În perspectiva şomajului înregistrat la nivel naţional, judeţul nostru continuă să se plaseze sub rata medie a şomajului pe ţară, calculată la 4,8% în această perioadă. Numărul de persoane care au ales să se înregistreze ca şomeri în evidenţele agenţiei şi care a condus la actuala pondere a şomerilor în totalul populaţiei active a judeţului, a ajuns la 11.085 de persoane, din care 4.372 au dreptul la indemnizaţia de şomaj.

De la începutul anului şi până în prezent 69 de suceveni au încercat să fenteze Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, neanunţând instituţia de angajarea lor ulterioară. Astfel, după ce s-au încadrat pe piaţa muncii, aceştia continuau să primească atât salariu, cât şi indemnizaţie de şomaj, asta până la sesizarea reprezentanţilor AJOFM. În astfel de cazuri, este prevăzută retragerea unui anumit cuantum din venitul angajatului, până la recuperarea integrală a prejudiciului.

Call – center pentru lucrătorii români din Spania

Începând cu data de 6 octombrie 2011, în cadrul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă funcţionează serviciul de call-center, ce se adresează persoanelor care doresc informaţii despre noile reglementări privind piaţa muncii din Spania, precum şi celor care lucrează în această ţară. „Serviciul funcţionează de luni până vineri, între orele 09.00- 21.00, iar apelurile vor fi preluate de specialişti din cadrul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Sesizările, eventualele abuzuri sau încălcări ale legii, primite de operatori, vor fi semnalate imediat autorităţilor spaniole, prin intermediul ataşatului pe probleme de muncă şi sociale din cadrul Ambasadei României la Madrid. Serviciul poate fi apelat din Spania, la numărul de telefon: 0034-91.343.33.00 şi din România, la telefon : 021- 9256. Apelurile sunt taxate cu tarif normal pentru convorbiri naţionale din orice reţea fixă sau mobilă”, a explicat Anca Capverde.

Angajatorii austrieci recrutează printre suceveni, şapte drujbişti

Ultimele solicitări postate pe site-ul administrat de serviciile publice din Uniunea Europeană oferă locuri de muncă pentru diferite calificări, cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie fiind o condiţie de selecţie menţionată la fiecare ofertă. Calificarea de drujbist este căutată în Austria, şapte persoane calificate şi cunoscătoare de limba germană la nivel mediu putând obţine un contract de muncă cu cazare şi echipament de lucru asigurate de angajator. Toată oferta poate fi consultată pe site-ul www.eures.anofm.ro sau la parterul sediului AJOFM Suceava.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Atac armat în SUA: cel puțin patru persoane și-au pierdut viața

Un atac armat tragic a avut loc sâmbătă seara în Birmingham, Alabama, unde mai mulți atacatori au deschis focul, ucigând patru persoane și rănind...

Femeie găsită carbonizată într-o casă cuprinsă de un incendiu

O tragedie a avut loc în comuna Laza, județul Vaslui, unde o femeie de 50 de ani a murit carbonizată în propria locuință în...

VIDE O femeie de 70 de ani a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se cățăra pe munte

O femeie în vârstă de 70 de ani a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se cățăra pe munte, pe un traseu...
Ultima oră
Pe aceeași temă