15.1 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăSpecial2.000 de fermieri au paralizat Clujul

2.000 de fermieri au paralizat Clujul

Fermierii din Transilvania şi Moldova şi-au pierdut răbdarea şi au ieşit în stradă la Cluj.

Aproximativ 2.000 de fermieri au ieşit în stradă, la Cluj, ca să ceară demisia Guvernului Boc. Protestul lor a paralizat traficul rutier în centrul oraşului. Şi asta chiar dacă fermierii au renunţat la ideea de a veni la Cluj cu 50 de utilaje agricole, aşa cum intenţionau iniţial. În schimb, au venit cu tălăngi şi cu biciuri. Fermierii secui din Covasna au adus o fanfară pe care, de obicei, o folosesc la nunţi şi la serbări câmpeneşti. Secuii au cântat melodii populare, dar şi „Deşteaptă-te, române!”, ca să îşi arate solidaritatea cu fermierii de etnie română. „Şi noi suntem la fel de săraci, şi pe noi ne doare la fel de mult cum îi condusă ţara asta”, spunea ieri unul dintre secuii care au venit la Cluj pentru protest.

Fermierii din Transilvania şi Moldova spun că au ajuns la marginea falimentului din cauza faptului că Guvernul nu îşi onorează promisiunile legate de acordarea subvenţiilor. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine, Mircea Ciurea, spune că „guvernanţii noştri  nu înţeleg că agricultura este un domeniu important al economiei naţionale care poate în această perioadă de criză să-şi aducă o contribuţie importantă. Guvernanţii noştri au înţeles că trebuie tăiate subvenţiile şi prin distrugerea acestui sector, în condiţiile în care România consumă 70 la sută din produse aduse din Uniunea Europeană. Vrem să atragem atenţia că este vorba şi de siguranţa naţională a populaţiei, pentru că subvenţiile care au fost acordate până acum făceau delimitarea dintre pragul de supravieţuire a fermelor şi un minim de profit. Cerem subvenţia pe cap de animal care este acceptată de Bruxelles, prinderea pe lista produselor cu taxare inversă a produselor din lapte pentru a preveni evaziunea fiscală şi a proteja producătorii români, atribuirea celor cinci milioane de euro care au venit de la UE pentru situaţii de criză în sectorul producţiei de lactate, bani care nu afectează bugetul României”, a spus Mircea Ciurea. 

Cer controale mai severe

De asemenea, fermierii adunaţi la Cluj cer şi controale mai severe. „Vrem organizarea activităţii tehnice de control oficial şi al performanţelor, însămânţarea artificială, pentru că România, la ora actuală, este singura ţară din Europa care nu desfăşoară aceste acţiuni, din cauza retragerii acreditărilor asociaţiilor profesonale”, a mai spus Mircea Ciurea. În caz contrar, a spus fermierul clujean, românii nu vor reuşi să reziste concurenţei ţărilor din Uniunea Europeană cu o zootehnie mai performantă.

Cele mai citite

CCIB a premiat cele mai performante companii din Sectorul 6 la Gala Topul Firmelor

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a organizat Gala Topul Firmelor din Sectorul 6, eveniment dedicat recunoașterii celor mai performante companii...

Roxana Mînzatu, comisar european desemnat al României, își va canaliza atenția pe domeniul carierelor didactice

Comisarul european desemnat al României, Roxana Mînzatu, s-a angajat să întreprindă eforturi pentru a face mai atractivă cariera didactică, în contextul în care nu...

Rezultate Liga Campionilor: FC Barcelona-Bayern Munchen 4-1/Manchester City- Sparta Praga 5-0

FC Barcelona a învins-o pe Bayern Munchen cu 4-1, miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a Ligii Campionilor la...
Ultima oră
Pe aceeași temă