19 irakieni care au solicitat azil în România au fost depistați de polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici (Arad), în timp ce încercau să iasă ilegal din țară, informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
„În data de 15.09.2017, în jurul orei 05.45, în cadrul unei acțiuni specifice pentru combaterea migrației ilegale, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Curtici au observat 19 persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Persoanele în cauză au fost reținute la aproximativ 500 de metri interior față de linia de frontieră și au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici pentru cercetări'', informează sursa citată.
Este vorba despre patru femei și 11 bărbați, cu vârste între 23 și 37 de ani, și patru copii, cu vârste între doi și 16 ani.
Irakienii au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din Spațiul Schengen și au recurs la această metodă din cauză că nu posedau o viză valabilă. Totodată, ei au mai spus că s-au deplasat cu autoturisme taxi până în localitatea Curtici, de unde și-au continuat călătoria pe jos până în momentul reținerii.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză și au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.