11 copii au fost internați, în ultimele 24 de ore, în spitalele din județul Argeș, din cauza scaunelor diareice. Astfel, numărul bebelușilor internați a ajuns, marţi, la 62, au anunţat reprezentanţii Prefecturii, potrivit Agerpres.
Astfel, 48 de copii, dintre care 39 sub doi ani, sunt internați la Spitalul de Pediatrie Piteşti, iar la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă sunt internați opt copii. Câte trei copii mai mici de doi ani se află în secţiile de pediatrie ale Spitalului Municipal Câmpulung Muscel şi Spitalului Municipal Curtea de Argeş.
Citește și: ANSVSA a găsit E.coli în alimente puse la vânzare în județele Argeș și Dolj
Reprezentanții Prefecturii Argeș au anunțat că niciun copil cu această simptomatologie nu a fost transferat la unităţi medicale din Bucureşti. Luni, în spitalele din Argeş erau internaţi 51 de copii cu scaune diareice.
Noul prefect, Cristian Soare, a anunţat, în 25 februarie, că instituţia pe care o conduce va da zilnic comunicate cu privire la situaţia copiilor internaţi în Argeş.
Citește și: Tatăl unuia dintre bebelușii din Pitești ar putea da în judecată Spitalul de Pediatrie
„Având în vedere că nu există o comunicare bună din partea DSP şi a Spitalului de Pediatrie cu privire la situaţia copiilor internaţi în Argeş, cât şi în Bucureşti, începând de mâine Instituţia Prefectului va da comunicate de presă zilnic cu privire la situaţia copiilor internaţi la Spitalul de Pediatrie şi la celelalte spitale în Argeş”, a spus joi, într-o conferinţă de presă, prefectul judeţului Argeş.