1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialCNAS: Se vor acorda servicii medicale și celor fără card de sănătate

CNAS: Se vor acorda servicii medicale și celor fără card de sănătate

Aproape 840.000 de persoane nu şi-au ridicat cardul de sănătate de la casele de asigurări de sănătate sau de la medicul de familie, dar vor primi servicii medicale şi după 1 mai, când cardul devine obligatoriu, a anunţat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, potrivit Mediafax

„Începând cu data de 1 mai 2015, cardul naţional de sănătate va fi implementat la nivel naţional. Proiectul cardului naţional de sănătate, demarat de CNAS acum 7 ani, se află la linia de start. Începând cu data de 1 mai, acesta va deveni unicul instrument de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru asiguraţii care au intrat în posesia lui. Distribuirea cardului de sănătate către asiguraţi a fost demarată în luna septembrie a anului trecut şi până în prezent au fost distribuite peste 14,3 milioane de carduri, adică peste 96 la sută. Mai sunt 500.000 de carduri care se află încă la casele de asigurări de sănătate şi 340.000 la medici de familie. Mesajul meu este a eficientiza sistemul, nu de a-l bloca”, a declarat, miercuri, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Vasile Ciurchea a precizat că pentru cele aproximativ 500.0000 de persoane care nu au primit cardul de sănătate, furnizorii de servicii medicale vor verifica în sistem calitatea de asigurat a acestora, pentru a le oferi serviciile necesare.

Preşedintele CNAS a mai spus că serviciile medicale acordate fără card de sănătate vor fi monitorizate separat. De asemenea, se vor face demersurile necesare pentru transferul cardurilor de sănătate de la o casă de asigurări la alta, pentru a facilita primirea acestora de către asiguraţi.

„Nu vreau să existe mesaje de la furnizori «dacă nu ai card, nu primeşti servicii medicale». Primesc serviciul medical. Să presupunem că un pacient ajunge la un furnizor de servicii fără a avea cardul, pentru faptul că l-a uitat acasă, că nu a dorit să îl ia, că nu l-a primit, că l-a pierdut. În sistem se vede dacă pentru pacientul respectiv a fost emis cardul, dacă acel card a fost iniţializat. Acum, mă refer la cei aproximativ 500.000 de cetăţeni care nu au primit cardul şi au nevoie de un serviciu medical: se duc la acel furnizor de servicii medicale unde au trimitere sau unde doresc, în funcţie de situaţie, şi în sistem se vede dacă a fost emis cardul. Atunci se pune întrebarea: nu ai dorit să vii cu cardul sau cardul nu a ajuns? În oricare dintre situaţii, primeşte serviciile medicale, noi le decontăm furnizorilor serviciile medicale, dar le înregistrăm pe o listă separată”, a explicat Ciurchea.

Citește și: Preşedintele CNAS: 300 de localităţi nu au medic de familie

Preşedintele CNAS a subliniat că serviciile acordate fără card vor fi atent monitorizate, separat faţă de serviciile acordate pe bază de card.

„Toată lumea trebuie să ştie că aceste situaţii sunt monitorizate separat. Vom avea o evidenţă clară a serviciilormedicale acordate fără card şi ne vom concentra pe aceste situaţii. Nu dorim ca un pacient care din diverse motive nu a intrat în posesia cardului să nu primească serviciu. Nu ne dorim ca un serviciu acordat de un furnizor deservicii medicale să nu îi fie decontat acestuia, dar sigur că trebuie să monitorizăm aceste servicii, să vedem dacă există rea-voinţă, cum ar fi că furnizorul nu vrea să folosească cardul. Noi monitorizăm toate aceste situaţii”, a mai spus Vasile Ciurchea.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca unele cititoarele de card să nu aibă semnal, preşedintele CNAS a spus că există o rezolvare.

„În momentul în care ai introdus cardul în cititor, cardul lasă o amprentă. Chiar dacă nu există semnal, amprenta rămâne în cititor. Ea se vede în sistem timp de 72 de ore. Furnizorii au timp 72 de ore să ridice acele servicii în sistem”, a arătat Ciurchea.

Preşedintele CNAS a ţinut să precizeze că pentru serviciile medicale plătite integral de pacienţi, nu coplata, cardul nu trebuie prezentat.

„Dacă ai folosit cadrul, serviciul medical este gratuit. Serviciul este decontat de Casă, ai folosit cardul, nu-l plăteşti. Dacă îl plăteşti, nu mai dai cardul”, a explicat Vasile Ciurchea.

Preşedintele CNAS a mai spus că în data de 1 mai va fi asigurată permanenţa în toate casele de asigurări din ţară, pentru activitatea cu publicul. De asemenea, va fi asigurată asistenţa tehnică pentru asiguraţi şi furnizorii de serviciimedicale.

Furnizorii care întâmpină probleme legate de utilizarea cardului de sănătate au la dispoziţie Helpdesk-ul din cadrul CNAS, pentru a solicita lămuriri şi ajutor, 24 de ore din 24, şapte zile din şapte.

Asiguraţii pot apela numărul de telefon inscripţionat pe cardul de sănătate pentru orice probleme sau nelămuriri legate de cardul de sănătate, de luni până vineri, între orele 08.00 – 20.00.

Citește și: CNAS anunță de când intră în vigoare cardul de sănătate

Introducerea cardului de sănătate nu modifică drepturile asiguraţilor la servicii medicale. Serviciile medicale de urgenţă se vor acorda fără să fie necesară validarea cu cardul, pentru că acestea se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate.

De asemenea, copiii cu vârsta până în 18 ani, care nu au primit card de sănătate, beneficiaza de servicii medicaleconform legii. Aceste servicii se acordă necondiţionat, indiferent dacă părinţii sau tutorii legali sunt sau nu asiguraţi.

Persoanele neasigurate beneficiază, ca şi până acum, de pachetul minim de servicii medicale.

„Implementarea unui proiect la nivel naţional nu este un lucru uşor de realizat. Trebuie să ţinem cont de faptul că acest card de sănătate este extrem de necesar în sistem şi fac apel la responsabilitate din partea tuturor părţilor implicate. CNAS a creat condiţiile de implementare, dar implementarea efectivă se realizează în cabinetele medicilor, atunci când pacientul se prezintă cu cardul de sănătate”, a conchis Vasile Ciurchea.

Cele mai citite

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...
Ultima oră
Pe aceeași temă