Aproximativ 300 de localităţi din țară nu au medic de famile, iar la nivel național aproximativ aproape 2,3 milioane de români nu figurează pe lista niciunui doctor, a anunţat, marţi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, informează Mediafax.
„La nivel naţional, 300 de localităţi nu au medic de familie. Sunt unele localităţi foarte mici, altele mai mari. Sunt câteva în Vaslui, în Apuseni şi în Deltă, zone mai greu accesibile şi defavorizate. De aceea am revizuit sistemul de acordare a sporurilor şi avem un plus de 25 la sută care primesc un spor considerabil . În Deltă, sporul este foarte mare, dar au mai rămas doi medici. Unul are 4.500 de pacienţi, altul 5.500 de pacienţi”, a spus Ciurchea la conferinţa „Drepturile pacinţilor – între teorie şi practică”, organizată la Senat.
El a precizat că se încearcă implicarea atorităţilor locale pentru a-i ajuta pe medicii din aceste zone
Totodată, președintele CNAS a spus că aproape 2,3 milioane de români nu se regăsesc pe lista niciunui medic de familie, fiind vorba despre persoane care fie se află în străinătate , fie nu au avut nevoie de medic.
Întrebat dacă nu există riscul unui exod al medicilor din rural spre urban, Ciurchea a răspuns că nu este posibilă o astfel de situație pentru că doctorii trebuie să aibă minumum 800 de persoane pe listă, iar acest lucru este greu de realizat.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a recunoscut, însă, că, printr-un ordin comun al MS şi CNAS, unii medici din rural au pierdut din sporuri.
„Sunt şi medici din rural care au pierdut din sporuri pentru că un oraş în câmpie cu acces uşor şi drumuri asfaltate nu reprezintă condiţii deosebit de grele. Pentru a rezolva deficitul din rural ar trebui să exite o cerere la fel de mare ca în urban. Ar trebui să fie un spor în plus, dat de autoritatea locală. Apoi, mai este programul unui medic între două autobuze. Este o mare problemă. Medicii ar trebui să revizuiască progarmul în funcţie de pacienţii de la ţară, care ziua care sunt la câmp”, a adăugat Vasile Ciurchea.