Doar 30% din profesorii care au dat examen anul acesta au obţinut note peste 7, care le permit accesul la un post de titular. Sindicaliştii şi specialiştii dau vina pe salariile mici, care îi îndepărtează pe tinerii capabili de sistemul de învăţământ.
Rezultatele examenului de titularizare de săptămâna trecută sunt cele mai slabe din ultimii ani, potrivit datelor anunţate ieri de Ministerul Educaţiei. 32% din cei care au dat examen au luat note sub 5, care nu le oferă acces nici măcar la un post de suplinitor. Acestora li se adaugă alte câteva mii de candidaţi care s-au retras din examen după ce au văzut subiectele şi camerele de supraveghere din sălile de examen.
„Învăţămânul a ajuns un refugiu”
Note între 5 şi 7 au obţinut 38% din profesori, care pot obţine un post de suplinitor. Dacă aici procentul este comparabil cu cel al anilor trecuţi, la categoria notelor peste 7, numărul profesorilor este în scădere drastică: 30% în 2011 faţă de 45% în 2008.
Note de 10 au fost doar 26, de aproape patru ori mai puţin decât în 2008, când 80 de profesori au luat 10. În schimb, 52 de profesori au luat nota 1, iar jumătate dintre acestea au fost date la specializarea educaţie fizică şi sport.
Rezultatele de la titularizare vin la dor două săptămâni după şocul provocat de examenul de bacalaureat, la care au promovat doar 45% din elevi. Între cele două examene există o legătură strânsă, spun specialiştii şi liderii de sindicat. Principalul motiv este acela că tinerii absolvenţi fug de salariile mici din învăţământ şi preferă fie să lucreze la companii private, fie să plece din ţară. „În urmă cu câţiva ani, în învăţământ veneau elitele. Anul acesta au venit candidaţi cu pregătire medie sau sub medie, cei mai mulţi. În lipsă de alte şanse de a-şi găsi alte locuri de muncă mai vin încă tineri către învăţământ, dar nu cei mai buni”, spune preşedintele Federaţiei Alma Mater, Anton Hadăr.
Profesorul Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei EDU CER, spune, de asemenea, că tinerii capabili şi competenţi nu vin în învăţământ pentru salarii care pornesc de la 800 de lei şi care nu cresc semnificativ în câţiva ani. „Învăţământul a ajuns un refugiu pentru cei refuzaţi în alte părţi, spune Vlaston. În opinia sa, o soluţie pentru a atrage tinerii capabili în sistemul de educaţie ar putea fi renunţarea la salarizarea „comunistă” bazată pe vechime şi trecerea la un sistem de plată bazat pe performanţa profesorilor, în care progresul elevilor ar putea fi măsurat cu ajutorul unor aplicaţii informatice. „Şi dacă ajuţi un elev să treacă de la nota 2 la 5 e performanţă”, spune Vlaston.
Profesorul adaugă că un astfel de sistem i-ar motiva atât pe profesorii tineri, cât şi pe cei cu vechime. „Cei care au gradul 1 şi vechime maxiă nu mai fac nimic, pentru că nu mai au ce câştiga în plus”, crede el. Un alt motiv pentru rezultatele slabe la examenul de titularizare este actualul sistem universitar, crede Marius Nistor, preşedinte executiv al federaţiei sindicale Spiru Haret. „Facultăţile şi universităţile s-au înmulţit în mod exploziv, am început să avem fabrici de diplome. Nu orice posesor de diplomă poate să şi predea, a fi dascăl nu este doar o meserie, ci trebuie să ai şi vocaţie”, spune Nistor.
Notele obţinute la titularizare au fost publicate pe internet, pe site-ul Ministerului Educaţiei. Situaţia de anul acesta a cadrelor didactice poate fi comparată cu cea a elevilor care au dat bacul: rezultatele au fost dezastruoase. Doar 30% dintre candidaţi au obţinut note de trecere, 52 dintre ei au luat nota 1, câteva mii au ieşit în timpul examenului.
Pe cele 47.000 de locuri la examenul de titularizare s-au înscris 38.000 de candidaţi, iar în timpul examenului 55 de profesori au fost eliminaţi pentru că au copiat.
Secretarul de stat în ministerul Educaţiei, Oana Badea, a spus că note sub 5 au obţinut 32 la sută dintre candidaţi; note între 5 şi 7 – 38% dintre candidaţi, iar note între 7 şi 10 – 30% dintre candidaţi. În plus, 52 de profesori au luat note de 1. Astfel, 70 la sută dintre profesori au picat examenul deoarece pentru a ocupa una dintre catedrele titularizabile vacante este necesară minim nota 7.
Notă maximă au obţinut 26 de candidaţi.
Ea a mai precizat că „nu există riscul ca posturile existente să nu fie acoperite”. Oana Badea a mai spus că 2011 este „ultimul an în care avem examen de titularizare”.
Oana Badea mai constata că „tendinţa de absenteism la examen a crescut la 23%”.