5.9 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul Educației amenință că profesorii de religie ”vor căuta dreptatea în justiție”

Ministrul Educației amenință că profesorii de religie ”vor căuta dreptatea în justiție”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susține că profesorii de religie care și-ar putea pierde orele ca urmare a refuzului părinților de a-și înscrie copii la această materie, ”vor căuta dreptatea în justiție”, iar dacă vor avea câștig de cauză, MEN va trebui să le achite salariile rămase neplătite, transmite Mediafax.

Citeşte şi: Predarea orei de religie în şcoli, dezbătută în Comisia pentru Învăţământ a Camerei

Sorin Cîmpeanu a vorbit, joi, la Craiova, unde s-a întâlnit cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dolj, despre predarea orei de religie în școli, el menționând că, în urma deciziei Curții Constituționale, această materie este obligatorie ”pentru stat şi şcoală”, dar opţională pentru elev.

El a mai spus că decizia CC devine executorie după 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în 9 martie.

Citeşte şi: Patriarhul Daniel cere parlamentarilor să nu elimine religia din școli

”Este vorba de decizia Curţii Constituţionale 669, publicată în 23 ianuarie în Monitorul Oficial – orele de religie sunt obligatorii pentru stat şi şcoală şi sunt opţionale pentru elev. La 45 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial,decizia devine executorie. 45 de zile se împlinesc în 9 martie. Până atunci, tot ce a putut face Ministerul Educaţiei a fost să interogheze sistemul. Am transmis, prin intermediul inspectoratelor, că părinţii pot opta pentru participarea la orele de religie şi, dacă îşi exprimă această opţiune, trebuie să aleagă între unul dintre cele 18 culte recunoscute în România. La finalul acestei perioade, vom avea un rezultat asupra căruia nu vreau să mă antepronunţ cu privire la numărul de clase ce se vor putea constitui pe baza exprimării acestor opţiuni. Următoarea etapă este aceea a transpunerii deciziei Curţii Constituţionale de către Parlament în legea 1. Când vom avea formularea exactă la nivelul legii 1 de implementare, vom putea elabora metodologia de derulare a orelor dereligie, care va avea putere prin ordin de ministru”, a spus ministrul.

El a precizat că a fost avansată ideea plasării acestei materii la începutul sau la finalul programului, dar că ”norma, prin dimensiunea ei, nu va putea fi acoperită doar la început şi sfârşit de program”.

”Deşi a fost avansată ideea poziţionării orelor de religie la începutul sau finalul programului, datorită numărului deore care alcătuiesc norma unui cadru didactic, acest lucru nu va rezolva decât într-o oarecare măsură problema. Norma, prin dimensiunea ei, nu va putea fi acoperită doar la început şi sfârşit de program. Ajută, dar nu rezolvă”, a mai afirmat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului, la ora actuală religia este predată în școli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari.

”Profesorii au început activitatea legal din toate punctele de vedere în septembrie 2014 şi nu mă îndoiesc că toţi acei colegi, profesori de religie, îşi vor căuta dreptatea în justiţie. Şi în cazul în care şi-o vor găsi, pentru că au toate argumentele să şi-o găsească în acest fel, cineva trebuie să plătească salariile restante, aşa cum se plătesc salariile restante pe Legea 221 şi acel cineva este Ministerul Educaţei Naționale (MEN). De unde să le plătească? Din bugetul educaţei. Adică din acel buget despre care spunem că este insuficient şi pe care dorim să îl folosim cât mai eficient”, a declarat ministrul Educaţiei.

Ministrul Sorin Cîmpeanu s-a aflat, joi, într-o vizită de lucru la Craiova, unde s-a întâlnit cu membrii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, dar şi cu reprezentanţi ai învăţământului preuniversitar şi universitar, dar și ai sindicatelor.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educaţiei, este neconstituţională, oficiali ai Curţii precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.

Ministrul Educaţiei spunea, în 13 februarie, că elevii ar putea face solicitare pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu de învăţământ – primar, gimnazial şi liceal, excepţie făcând anul şcolar 2015-2016, când îşi vor exprima opţiunea indiferent de anul de studiu.

Cele mai citite

Atac armat la o școală din SUA. Patru morți și cinci răniți – VIDEO

Un atac armat devastator a avut loc la școala Abundant Life Christian din Madison, Wisconsin, soldându-se cu moartea a patru persoane și rănirea altor...

Neymar clarifică situația sa la Al-Hilal. „Vreau să arăt de ce sunt aici”

Neymar a vorbit deschis despre situația sa actuală la Al-Hilal, într-un interviu recent, respingând speculațiile privind o plecare iminentă. Starul brazilian a afirmat că...
00:00:40

VIDEO. Vladimir Putin susține că Rusia a capturat 189 de localități ucrainene

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că trupele sale dețin avantajul de-a lungul întregii linii de front din Ucraina și avansează, scrie AFP. Cum a...
Ultima oră
Pe aceeași temă