4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialVenituri tăiate, pentru angajații din învățământ, cu cele mai mici salarii. DOCUMENT

Venituri tăiate, pentru angajații din învățământ, cu cele mai mici salarii. DOCUMENT

Veniturile au scăzut, în cele mai multe cazuri, chiar pentru angajații din Educație cu cele mai mici salarii. Sindicaliștii au obținut un răspuns oficial de la Ministerul Muncii, prin care se arată că un spor a fost eliminat eronat. Cu toate acestea, salariații nu își văd banii, deoarece Ministerul Educației spune că nu are buget.

Sindicaliștii din învățământul superior au obținut un răspuns oficial de la Ministerul Muncii, în care se menționează că sporul pentru condiții de muncă al angajaților din Educație nu trebuia eliminat.

“Începând cu1 ianuarie 2018, cuantumul sporului pentru condiții de muncă de care beneficia personalul plătit din fonduri publice în luna decembrie 2017 va fi determinat prin majorare cu 25%, cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea cadru, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții”, se arată în răspunsul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, adresat președintelui Federației Sindicale “Alma Mater”.

Cu toate acestea, angajații nu își primesc banii, deoarece ordonatorul de credite, Ministerul Educației Naționale nu are suma prevăzută în buget. Salariații sunt plimbați între ministerele Muncii, Educației și Finanțelor. “Este vorba de colegii noștri care lucrează, în cercetare, cu substanțe, radiații, cadavre, în condiții de praf și așa mai departe, cei care lucrează în chimie, inginerie, medicină umană, medicină veterinară, arhive etc. Am avut discuții cu Ministerul Educației, dar ni s-a spus că nu sunt bani în buget”, ne-a declarat președintele Federației Naționale Sindicale “Alma Mater”, Anton Hadăr.

Angajații din bibliotecile universitare, care au avut veniturile diminuate, tot din cauza eliminării eronate a sporului de condiții de muncă, sunt determinați să acționeze în instanță de judecată, pentru a-și recăpăta dreptul prevăzut de lege.

“În această situație sunt 250 de angajați de la Biblioteca Centrală Universitară București și câteva mii, la nivelul federației Alma Mater. Avem acel răspuns de la Ministerul Muncii, ne-am adresat Ministerului Educației, dar ni s-a spuns că nu sunt acești bani prevăzuți în buget. Noi ne primim banii de la Ministerul Educației. Ni s-a spus că salariile nu au scăzut, că a fost aplicată majorarea, dar nu ai pierdut acest spor și, practic, venitul a scăzut. Nu ne rămâne decât să mergem în instanță. Dar, nu este corect, deoarece banii se vor da eșalonat, devalorizați, cu țârâita. Durează aproximativ un an, până obții o decizie definitivă”, ne-a declarant liderul sindical din Biblioteca Centrală Universitară București (BCUB), Bogdan Popescu.

Angajații de la BCUB au chiar și un document de la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSMB), ce arată că trebuiau să beneficieze de sporul pentru condiții de muncă. “Există un raport al DSPMB care arată că trebuia acordat sporul pentru angajații BCUB, care lucrează în depozite, unde, indiferent ce ai face, este praf, sunt acarieni… Am avut colegi care au dezvoltat afecțiuni, pentru că au lucrat în aceste condiții. De aceea se acorda sporul. Doamna ministru a Muncii spunea că salariile sub 4.000 de lei nu vor scădea, dar, la noi, nici măcar directorul nu câștigă atât”, ne-a mai spus Bogdan Petrescu.

 

Discriminare pentru angajații cu cele mai mici venituri

În ciuda promisiunilor ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, salariații din Învățământ care au avut veniturile reduse după aplicarea Legii salarizării bugetare, au încasat, și în această lună, aceleași sume de bani, ca și în precedenta, dovadă fiind datele din statele de plată.

Afectați sunt chiar angajații cu cele mai mici salarii din învățământul preuniversitar, personalul didactic auxiliar și cel nedidactic (femeile de serviciu, mecanicii, bibliotecarii, laboranzii etc.).

Aceste categorii, nu doar că nu au primit majorarea de venit de care au beneficiat celelalte cadre didactice, de la începutul anului, 20%, dar, unii dintre  ei s-au trezit chiar cu bani mai puțini.

Guvernul a aprobat, pe 16.05.2017, o ordonanţă de urgenţă privind modificările la Legea salarizării convenite cu sindicatele de care vor beneficia angajaţi din Sănătate şi Educaţie. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, precuza, la acea data, că în domeniul educaţiei OUG prevede, între altele, „acordarea indemnizaţiei de hrană şi pentru personalul din cadrul învăţământului superior care a beneficiat de tichete de masă în anul 2017, majorarea gradului I pentru funcţia de contabil-şef din învăţământul preuniversitar şi corelarea nivelului de salarizare pentru funcţia director casa corpului didactic cu cel pentru funcţia de inspector şcolar”. 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ninsorile masive din Europa Occidentală creează haos: trafic paralizat și Turnul Eiffel închis temporar

Ninsorile abundente din Europa Occidentală au provocat perturbări majore ale transportului rutier și feroviar, iar Turnul Eiffel a fost închis temporar din cauza condițiilor...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads, platforma sa concurentă a Twitter (X), pentru a răspunde nemulțumirilor utilizatorilor. Ce se modifică...
Ultima oră
Pe aceeași temă