5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSocialUNICEF: Sărăcia în rândul copiilor va rămâne peste nivelurile de dinaintea pandemiei

UNICEF: Sărăcia în rândul copiilor va rămâne peste nivelurile de dinaintea pandemiei

În statele cu venituri mari, doar 2% din stimulentele fiscale acordate au fost alocate în mod specific sprijinirii copiilor în primul val al pandemiei de COVID-19; este nevoie urgentă de un echilibru mai bun al acestor alocări care să aducă sprijin direct copiilor

Conform estimărilor, sărăcia în rândul copiilor va rămâne peste nivelurile de dinaintea pandemiei de COVID pentru o perioadă de cel puţin cinci ani în statele cu venituri mari. Totuşi, doar 2% din sprijinul acordat de guvern cu scopul de a uşura povara financiară în statele OCDE şi UE a fost destinat susţinerii copiilor şi familiilor cu copii în primul val al pandemiei, conform unui nou raport UNICEF.

Susţinerea familiilor şi copiilor dincolo de COVID-19: Protecţia socială în statele cu venituri mari – raportul elaborat de Biroul pentru Cercetare al UNICEF – Innocenti – arată felul în care impactul social şi economic al pandemiei i-a afectat pe copii, care au fost măsurile iniţiale ale guvernelor pentru a gestiona criza şi cum pot fi optimizate viitoarele politici pentru a-i susţine mai mult pe copii.

„Sprijinul financiar alocat copiilor şi familiilor nu a fost pe măsura efectelor negative provocate de pandemie şi nici pe măsura duratei consecinţelor crizei asupra celor mai tineri cetăţeni ai acestor ţări”, a spus Gunilla Olsson, Director al Biroului pentru Cercetare UNICEF-Innocenti. „Deschiderea restaurantelor, barurilor şi sălilor de întreţinere fizică a avut prioritate în detrimentul deschiderii şcolilor şi grădiniţelor, precum şi sprijinul financiar pentru firme în locul susţinerii familiilor cu copii. Pe măsură ce al doilea val al pandemiei de COVID-19 se înteţeşte, este nevoie de stabilirea unui echilibru mai bun”.

O sumă fără precedent de 14,9 trilioane de dolari a fost alocată pentru punerea în aplicare a măsurilor împotriva COVID-19 de către statele cu venituri mari începând cu luna februarie până la finalul lunii iulie 2020, din care, aproximativ 80% a fost alocată stimulentelor financiare acordate sau direcţionate către companii, arată raportul. Deşi este un punct esenţial al măsurilor împotriva crizei, sprijinul acordat mediului de afaceri îi va exclude în mod inevitabil pe copiii cei mai dezavantajaţi şi pe familiile lor, ceea ce înseamnă că persoanele cele mai vulnerabili vor fi cel mai puternic afectate.

Aproximativ o treime din statele OCDE şi UE incluse în raport nu au implementat niciun set de politici specifice sprijinirii copiilor în măsurile luate împotriva primului val al pandemiei. Majoritatea statelor care au investit în intervenţiile dedicate protecţiei sociale a copiilor şi familiilor, inclusiv în îngrijirea şi alimentaţia copiilor şi în alocaţiile familiale, au acordat aceste stimulente pentru o medie de trei luni. Sprijinul de scurtă durată este absolut insuficient pentru durata estimată a acestei crize şi pentru a aborda sărăcia în rândul copiilor pe termen lung, arată raportul.

„Îndemnăm guvernele să sporească măsurile de protecţie socială destinate copiilor, odată cu sprijinul alocat firmelor”, a declarat Olsson. „Politicile care se axează mai mult pe sprijinul familiilor trebuie să includă o combinaţie de venituri necondiţionate pentru familiile cele mai sărace, alocaţii pentru hrană, pentru îngrijirea copiilor şi pentru utilităţi, derogări de la plata chiriei sau a ipotecii oferite pe termen lung pentru a le putea oferi familiilor baza necesară pentru a-şi reveni în urma crizei”.

Raportul oferă îndrumări pentru identificarea unui echilibru mai bun pentru a putea răspunde atât nevoilor familiilor care cresc copii, cât şi necesităţii de a sprijini companiile, inclusiv strategii necesare pentru a proteja copiii şi familiile împotriva efectelor continue ale celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19:

– Reechilibrarea stimulentelor fiscale actuale pentru a permite creşterea cheltuielilor dedicate protecţiei sociale, conform dovezilor privind tipul de protecţie de care au nevoie copiii pe durata crizelor. Costurile publice şi private generate de deteriorarea actuală a condiţiilor de trai în rândul copiilor vor fi de lungă durată şi ridicate, pe măsură ce o cerere mai mare de intervenţii sociale sporite va urma în perioada următoare.

– Mai precis, relaxarea criteriilor de eligibilitate pentru politicile familiale existente, inclusiv condiţiile de lucru, contribuţiile sociale şi cele privind locuinţa, pentru a le permite tuturor familiilor vulnerabile cu copii, de exemplu, gospodăriilor fără locuri de muncă, celor în pragul sărăciei şi celor deveniţi recent migranţi, să acceseze beneficii în această perioadă.

– Diversificarea măsurilor de protecţie socială pentru a acoperi nevoile copiilor şi familiilor acestora pe durata pandemiei de COVID-19, inclusiv sprijin pentru venituri, alimentaţia la şcoală şi/sau servicii alternative, îngrijirea copiilor, servicii de sănătate şi derogări de la plata utilităţilor, a chiriei şi/sau a ipotecilor.

– Pe măsură ce ţările se pregătesc pentru un viitor post-COVID-19, trebuie să se asigure că măsurile de refacere au la bază politici familiale incluzive elaborate ţintit, pentru a proteja copiii împotriva sărăciei şi pentru a creşte bunăstarea copiilor.

– Sprijinul continuu acordat firmelor poate include condiţii, pentru a promova investirea fondurilor publice în mod echitabil şi favorabil familiilor – de exemplu, pentru reglementarea condiţiilor de concediu şi de lucru pentru părinţi, opţiuni care până acum au fost utilizate prea puţin în pachetele de stimulente fiscale.

– Protejarea beneficiilor şi serviciilor actuale dedicate copilului şi familiei împotriva măsurilor de austeritate, care, sunt cunoscute ca vectori care sporesc violenţa, conduc la pierderea locuinţelor, la deteriorarea sănătăţii şi la instituţionalizarea copiilor.

– În cele din urmă, consolidarea pe termen lung a sistemelor de protecţie socială şi a politicilor favorabile copilului şi familiei care previn sărăcia, pentru a maximiza progresele către realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă şi sporirea rezilienţei pentru şocurile viitoare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă