16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialStrategia de Digitalizare a Educaţiei 2021-2027 - SMART-Edu, lansată în consultare publică

Strategia de Digitalizare a Educaţiei 2021-2027 – SMART-Edu, lansată în consultare publică

La strategia SMART-Edu au contribuit peste 1.200 de persoane, 72 de experţi, 24 de organizaţii din societatea civilă şi 18 companii cu relevanţă în domeniul digitalizării. De asemenea, au fost organizate opt dezbateri în cadrul grupurilor de lucru, pe domeniile de consultare identificate, fiind primite 574 de propuneri în perioada de consultare online.

Pilonii pe care este construită această strategie sunt Competenţe digitale relevante pentru transformarea digitală şi ecosistem digital de educaţie şi Formare de înaltă performanţă, ambele structurate pe câte patru domenii de interes pe fiecare axă.

Ţintele pe care strategia le propune sunt următoarele:

– 90% din populaţia României să fie alfabetizată digital;

– formarea a 82% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 34 de ani pentru meserii emergente, în vederea inserţiei de succes pe piaţa muncii;

– dotarea tuturor unităţilor de învăţământ din România cu infrastructură şi resurse tehnologice adaptate schimbărilor permanente.

Ministrul Monica Cristina Anisie a subliniat importanţa elaborării acestui document care trebuie să devină un proiect de ţară. “Dacă până acum nu a existat o Strategie de Digitalizare a Educaţiei în România, acum există şi vă invităm să ne fiţi în continuare alături în acest demers. Aşadar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării supune atenţiei dumneavoastră Strategia de Digitalizare, pe care astăzi o lansăm spre consultare publică, pentru ca toţi cei care au răspuns apelului nostru să-şi recunoască propria contribuţie, să realizeze completări pe care le consideră necesare, pentru a fi siguri că nu s-a omis nimic important”, a declarat ministrul educaţiei şi cercetării.

“Am coordonat un proces atipic, în sensul în care acesta a fost încă din primul moment deschis către întreaga societate şi în mod deosebit către profesionişti, iar ritmul a fost unul impus de nevoia de recuperare urgentă a decalajului. A fost o activitate susţinută în toată această perioadă, poate cel mai accelerat proces de consultare pentru un domeniu atât de vast, însă nevoia acută, dar şi oportunitatea contextului în care ne aflăm ne-a motivat să depăşim rigorile pe care un astfel de proces le implică. Conceptul în jurul căruia lucrăm este SMART, ceea ce presupune că cel puţin de data aceasta trebuie să gândim creativ, out of the box. Le sunt recunoscător tuturor celor care şi-au dedicat timp şi energie demersului nostru comun. În mod deosebit doresc să le mulţumesc celor opt coordonatori care au acceptat să lucreze în echipa ministerului şi să contribuie cu expertiza pe care o au în domeniile pe care le-au coordonat, dar şi în elaborarea de politici publice”, a declarat Jean Badea, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Cei opt coordonatori ai grupurilor de lucru sunt persoane cu expertiza în domeniile pe care le-au coordonat, dar şi în elaborarea de politici:

– Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România – Competenţe digitale pentru elevi şi studenţi

– Madlen Şerban, profesor asociat la Universitatea din Bucureşti – Curriculum şcolar pentru meserii emergente

– Andreea Paul, preşedinte INACO – Infrastructură şi resurse tehnologice digitale

– Raluca Negulescu-Balaci, director executiv UiPath Foundation – Conectivitate

– Alexandra Tămaş, Public Affairs Manager ANIS (Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii IT) – Securitate cibernetică, protecţia datelor, siguranţa online şi etica IT

– Daniela Vişoianu, preşedinte Federaţiei “Coaliţia pentru Educaţie” – Formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice pentru educaţie digital

– Răzvan Orăşanu, preşedinte Asociaţia “Ţine de noi” – Resurse educaţionale deschise

– Cristian Ducu, Expert în politici publice pe educaţie în cadrul centrului SYENE – Educaţia digitală pe întreg parcursul vieţii.

Strategia de digitalizare a educaţiei din România 2021-2027, SMART-Edu, este disponibilă spre consultare până în data de 15 februarie 2021 pe www.edu.ro şi pe site-ul dedicat acesteia, www.smart.edu.ro.

Începând de luni, 21 decembrie 2020, va fi disponibil şi un instrument de colectare a observaţiilor pe site-ul smart.edu.ro.

Cele mai citite

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Medicii din Iași au transplantat organe prelevate de la un donator din Bulgaria

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare în domeniu...
Ultima oră
Pe aceeași temă