14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialSTB are un nou director general

STB are un nou director general

Pe lista de priorităţi a noului director general se află gestionarea situaţiei cu privire la prevenirea infectării cu virusul COVID-19, respectiv emiterea unor decizii privind angajaţii STB SA (reglementarea muncii la domiciliu, organizarea timpului de lucru în două schimburi, continuarea testării angajaţilor aflaţi în contact direct cu publicul său a celor suspecţi etc.), şi protejarea publicului călător (dezinfectarea permanentă a vehiculelor; monitorizarea liniilor de transport pentru evitarea aglomeraţiei la orele de vârf etc.).

De asemenea, se va avea în vedere eficientizarea pregătirilor pentru iarnă (măsuri de asigurare a stocurilor şi utilajelor necesare pentru combaterea poleiului şi a zăpezii, piese de schimb, asigurarea personalului necesar pentru a face faţă oricărei situaţii generată de condiţiile meteo etc.), precum şi o transparenţă decizională în utilizarea banilor publici din bugetul STB.

Un alt obiectiv se referă la digitalizarea companiei cu scopul reducerii costurilor, dar şi a creşterii performanţei prin eficientizarea activităţii atât în plan intern, cât şi în relaţia cu cetăţenii, dar şi cu autorităţile şi cu partenerii contractuali, o comunicare eficientă pentru călători, înfiinţarea unui Departament care se va ocupa exclusiv de scrierea, depunerea şi implementarea proiectelor cu fonduri europene, investiţii pentru modernizarea parcului de vehicule existent, un dispecerat modern ce presupune monitorizare şi raportare în timp real, dar şi în infrastructura căilor de rulare pentru tramvaie, inclusiv pentru reamenajarea tuturor refugiilor de tramvai.

La finalul şedinţei Comitetului Director al Societăţii, organizată duminică, Mihai Petcu a efectuat o cursă test cu primul autobuz STB SA omologat cu alimentare GNC – Euro 6.

STB SA şi partenerii săi au realizat primul autobuz din Europa modernizat, prin transformarea motorului cu alimentare Diesel şi normă de poluare Euro 3, în alimentare cu gaz natural comprimat (GNC) şi normă Euro 6.

Conform Societăţii, vor fi modernizate 600 de vehicule din parcul circulant şi transformate în autobuze propulsate cu GNC, cu normă de poluare Euro6. Prin acest proiect, vor fi reduse emisiile poluante, dar se va realiza şi înnoirea parcului de vehicule. Proiectul mai are în vedere transformarea a încă 150 de autobuze Mercedes vechi în troleibuze, precum şi extinderea reţelei de transport în zonele deficitare: Gara de Nord, Bd. Ion Ionescu – Siseşti, Berceni.

Începând de duminică, 15 noiembrie, 17 autobuze Mercedes Citaro Hybrid vor circula pe linia 605 care face legătura între zona centrală a Capitalei şi Cartierul Băneasa, la intervale de succedare cuprinse între 7 şi 10 minute, în perioada orelor de vârf. În prezent, autobuzele hibrid se mai află în circulaţie şi pe liniile 133, 123, 131, 105 şi 178.

Petcu e absolvent de limbi străine la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați și are experiență în vânzarea de mașini, de flote, avansând până la postul de manager de vânzări și director comercial. 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă