15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSocialSocietatea Română de Radiodifuziune condamnă declarațiile xenofobe și jignitoare ale unui politician...

Societatea Română de Radiodifuziune condamnă declarațiile xenofobe și jignitoare ale unui politician maghiar

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a transmis o luare de poziție în cazul declarațiilor unui politician maghiar la Sfântu Gheorghe, xenofobe și jignitoare.

“În fluxul de știri al Societății Române de Radiodifuziune și în spațiul public a apărut știrea care relatează despre un derapaj nepermis al unui politician maghiar aflat în România. Un jurnalist maghiar al Radio România și alte două etnii au fost amenințate în discursul unui politician extremist din Ungaria. În mesajul său, acesta spune: „…puteți să o vedeți pe Parászka Boróka, o puteți auzi la Radio Târgu-Mureș. Păi dacă maghiarii nu sunt în stare să spânzure astfel de oameni, să îi elimine dintre ei, să nu ne mirăm  că am ajuns unde suntem”. Politicianul a mai adăugat, cităm: „asistăm la ţiganizarea secuimii şi a poporului maghiar”. Aprecierile au fost făcute în cadrul unei întâlniri organizate la Sfântu Gheorghe, unde politicianul maghiar a fost prezent. O înregistrare audio difuzată de un jurnalist aflat la întâlnirea de la Sfântu Gheorghe probează faptul că, pe lângă aprecierile xenofobe la adresa etniei rrome și a comunității evreiești, este menţionat și numele jurnalistei de etnie maghiară, angajată a Societății Române de Radiodifuziune”, se arată în luarea de poziție, transmisă cotidianului național “România liberă”.

Societatea Română de Radiodifuziune consideră comentariile mai sus amintite drept un atac grav împotriva normelor de bază ale democrației, ale statului de drept, declarațiile care fac apel la puritate rasială fiind inacceptabile într-o Românie democratică și tolerantă.

Societatea Română de Radiodifuziune condamnă în aceste timpuri grele, cu fermitate, orice comportament extremist și manipulator care propagă și incită la violență și își exprimă dezacordul cu privire la acest tip de abordare.

“Luptând pentru echidistanță, imparțialitate și informare corectă, în conformitate cu misiunea sa publică, în spiritul apărării eticii și libertății jurnalistice, precum și în calitate de sursă credibilă și relevantă de știri, Societatea Română de Radiodifuziune dorește să condamne ferm și să descurajeze atitudinile părtinitoare și extremiste și continuă să facă parte din tabăra apărării adevărului și a valorilor descrise în Constituția României”, se mai arată în luarea de poziție, semnată de președintele director general al SRR, Răzvan Ioan Dincă și de mai mulți jurnaliști.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

VIDEO. Aurelian Temișan, reacție după ce Andreea Bălan a părăsit „Te cunosc de undeva”

Aurelian Temișan a vorbit pentru prima dată despre plecarea neașteptată a Andreei Bălan din emisiunea „Te cunosc de undeva”, unde au fost colegi de...

Tensiunea mică: cauze, simptome și tratament

Tensiunea arterială reprezintă forța cu care sângele împinge împotriva pereților arterelor atunci când este pompat de inimă. Dacă valorile sale scad sub 90/60 mmHg,...

CNAIR anunță modernizarea Transfăgărășanului pentru prelungirea sezonului turistic

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) plănuiește modernizarea Transfăgărășanului, ceea ce va permite extinderea perioadei în care drumul este deschis circulației, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă