17.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSocialSocietateO firmă de pompe funebre vă ajută să construiți un monument funerar...

O firmă de pompe funebre vă ajută să construiți un monument funerar așa cum vă doriți!

Fiecare om reacționează diferit la șocul decesului unei persoane apropiate, în funcție de personalitatea sa, relația pe care o avea cu defunctul, contextul în care s-a produs tragedia etc. Unii se închid în ei, alții se exteriorizează, neputându-se opri din plâns, în timp ce mulți se consolează cu gândul că aceasta a fost voia Domnului.

Este important, însă, de precizat că nu există o reacție “corectă”, întrucât, în fața unui astfel de moment, probabil unul dintre cele mai dificile din viața fiecăruia, orice comportament poate fi de înțeles, atât timp cât se înscrie în limitele decenței.

Conform firmei de pompe funebre Casa Bucur, cu o experiență îndelungată în oferirea de produse și servicii funerare in Sebastian și Calea 13 Septembrie, există o categorie aparte de clienți, care revin cu o cerere specială, la câteva luni sau chiar un an de la moartea unui membru al familiei.

Este vorba mai ales despre soții sau soțiile îndurerate de pierderea jumătății, care contactează din nou casa funerară care a realizat înmormântarea, pentru construirea unui monument în memoria defunctului. Aceasta este una dintre cele mai frumoase modalități de cinstire a unei persoane trecute în neființă, denotând deopotrivă grijă, iubire și respect.

“La momentul decesului, șocul este prea mare și grijile sunt oricum multe, de la cele birocratice și organizatorice și până la găsirea unei biserici libere, aranjarea locului de veci etc. Din acest motiv, trebuie treacă mai bine de câteva luni, poate chiar un an, până când persoanele care au pierdut pe cineva foarte apropiat, poate chiar omul alături de care și-au petrecut viața, poată interioriza durerea și decidă ridicarea unui monument. Le suntem alături, spune reprezentantul firmei de pompe funebre din 13 Septembrie și cartierul Sebastian.

servicii funerare sebastian

Casa Funerară Bucur execută și comercializează monumente din marmură, granit sau mozaic, de la A la Z, indiferent de dimensiunea, forma sau structura lor. Acestea pot fi decorate cu diverse motive religioase și poze ceramice, alb-negru sau color, cu persoana trecută la viața veșnică. De asemenea, firma de pompe funebre asigură transportul către orice cimitir din București sau județul Ilfov, precum și montajul și finisajele de rigoare. Nu în ultimul rând, casa funerară se ocupă și de restaurarea monumentelor vechi, accesorizarea lor cu vaze, plăcuțe, borduri, stâlpi sau felinare, și personalizarea cu texte comemorative, în orice tip de înscrisuri, indiferent de cultul religios din care făcea parte defunctul.“Un monument funerar nu se poate schimba precum o piesă de mobilier, odată ce nu mai este în trend, ci trebuie să reprezinte și să onoreze persoana care își doarme somnul de veci în acel loc. De aceea, pentru a se asigura că fac alegerea potrivită, îi sfătuim pe clienții noștri să se gândească bine la materialul utilizat, dimensiunile produsului, designul preferat, precum și elementele religioase care vor fi incluse. Înainte de demararea proiectului, se face o dublă verificare a tuturor pașilor enumerați mai sus, pentru a ne asigura că rezultatul va fi cel dorit”, spune reprezentantul Casei Bucur.

Cele mai citite

Legendarul Claudio Ranieri s-a retras din fotbal cu o înfrângere

Cagliari a fost învinsă pe teren propriu de Fiorentina, cu scorul de 2-3, în etapa cu numărul 38 din Serie A. Acesta a fost...

Circulația pe Transalpina, oprită în acest weekend

Circulaţia rutieră va fi oprită, sâmbătă şi duminică, pe drumul naţional DN 67C, pentru desfăşurarea competiţiei sportive „Transalpina Master Challenge”. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri...

NATO, alături de Estonia după incidentul de la graniţa cu Rusia

NATO și-a exprimat solidaritatea cu Estonia în urma unui incident recent la granița cu Rusia, a anunțat vineri secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens...
Ultima oră
Pe aceeași temă