Cercetarea a arătat că, în perioada şcolii online, motivaţia pentru cariera didactică a scăzut pentru 10% dintre profesori, în timp ce 30% se declară mai dedicaţi profesiei în urma acestei experienţe, deşi nivelul crescut de stres psihic, social, tehnic este raportat ca fiind un inconvenient major.
Studiul a fost realizat de cadre didactice universitare şi cercetători cu preocupări constante pentru inovare în educaţie prin utilizarea resurselor şi instrumentelor digitale de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Vest, Proiectul CRED, Proiectul ROSE, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie.
„Lecţiile din această perioadă trebuie învăţate, astfel încât şcoala de după pandemie să valorifice abilităţile, competenţele şi resursele digitale dezvoltate acum. Astfel de cercetări pot deveni suport decizional pentru viitoarele politici educaţionale ale decidenţilor, oferind o diagnoză precisă şi consistentă a situaţiei la nivelul întregului sistem de învăţământ, cu o largă acoperire geografică. Dacă competenţele digitale pot fi formate în timp relativ scurt şi prin efort personal, digitalizarea conţinuturilor presupune un efort mai amplu şi de durată, însă în această perioadă acest proces a fost accelerat. Dacă m-ar întreba cineva dacă după pandemie şcoala românească va reveni la ceea ce a fost înainte, aş răspunde: cred şi sper că acest lucru nu se va întâmpla. Experienţa didactică în spaţiul on-line a produs schimbări la nivelul credinţelor, atitudinii, competenţelor şi abilităţilor didactice care, cu siguranţă, vor fi capitalizate”, afirmă dr. Cătălin Glava, director al Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic (DPPD)-UBB.
„În domenii precum medicina sau ingineria, luarea unor decizii nefundamentate pe date provenite din cercetare pare de neconceput. Deşi acelaşi lucru ar trebuie să se întâmple şi în domeniul educaţional, cercetarea educaţională şi valoarea ei adăugată pentru practica instructiv-educativă nu este la fel de evidentă pentru simţul comun şi, de multe ori, nici pentru decidentul politic şi nici pentru practicianul de la catedră. De aceea cred că este de datoria noastră să facem cât mai multe cercetări educaţionale în România şi să le comunicăm. Acest studiu, cu peste 10.000 de respondenţi, poate constitui un bun exerciţiu şi un bun exemplu.”, spune dr. Marian Ilie, director al DPPD din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Cercetarea a folosit 10.246 de chestionare completate online de cadre didactice din învăţământul preuniversitar în perioada 4-20 februarie 2021. Unele date au fost corelate cu rezultatele etapei I (martie 2020), cu 6.436 de respondenţi din învăţământul preuniversitar şi poate constitui baza pentru decizii la nivel local şi din partea Ministerului Educaţiei.
„Pe lângă predare şi învăţare, apare în mod pregnant cel de-al treilea termen – tehnologia – menită să susţină, să îmbogăţească şi să sprijine întregul proces. Deşi importanţa utilizării tehnologiilor digitale în educaţie este de necontestat, experienţa ultimei perioade de învăţământ mediat tehnologic ne-a adus o certitudine şi multe incertitudini. Este sigur că evoluţia viitoare a sistemelor educaţionale nu va mai putea fi concepută în afara contextului tehnologic extrem de dinamic. Pe de altă parte, această încorporare a tehnologiei în educaţie ridică o multitudine de întrebări atât teoretice, cât şi practice, întrebări ce, cu siguranţă, îşi vor putea găsi răspunsurile şi prin derularea unor astfel de cercetări la nivel naţional”, apreciază prof. univ. dr. Ciprian Ceobanu, director al DPPD din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
„Pentru un profesor din ziua de azi, desfăşurarea unei activităţi de calitate cu elevii se ancorează mai degrabă în pedagogie (60%), decât în tehnologie (36%). La începutul pandemiei, în opinia profesorilor, tehnologia ocupa un loc central al activităţii didactice (57%), depăşind cu mult preocupările privind aspectele pedagogice (38%). Este un semnal că, între timp, perspectiva s-a modificat, în sensul că eficienţa educaţiei online, în opinia profesorilor, este adusă de felul cum curriculumul clasic este „tradus” şi predat în varianta online, prin ce metode şi strategii, cum este stimulată interactivitatea, cum pot fi menţinute apropierea inter-subiectivă şi suportul afectiv, prin ce forme şi instrumente se realizează evaluarea sau se întăreşte motivaţia în învăţare”, remarcă prof. univ. dr. Constantin Cucoş, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Cele mai mari dificultăţi în realizarea de către profesori a activităţilor didactice la distanţă sunt, în ordine (în funcţie de scorul pe o scală de la 1 la 4):
– Nivelul de stres psihic, social, tehnic: 2.59
– Lipsa unui cadru metodologic adecvat pentru pregătirea, îndrumarea şi desfăşurarea activităţilor online: 2.39
– Insuficient timp pentru planificarea/ organizarea lecţiilor: 2.36
– Lipsa unui computer suficient de performant: 2.27
– Lipsa timpului necesar pentru înţelegerea şi utilizarea adecvată a instrumentelor şi resurselor digitale: 2.27
– Lipsa instrumentelor pentru gestionarea clasei, pentru feedback şi evaluare: 2.25
– Lipsa unui spaţiu adecvat (acasă) pentru realizarea de activităţi didactice: 2.23
Transpunerea activităţilor didactice în noua formulă presupune o combinaţie de competenţe didactice, de management educaţional, tehnice, precum şi un cadru administrativ şi organizaţional favorabil. Sprijinul persoanelor resursă din proximitate, în special a directorilor de şcoli, a fost definitoriu – rolul acestora se confirmă şi justifică, încă o dată, nevoia de manageri buni pentru succesul instituţiei educaţionale, atât în pandemie, cât şi situaţii de „normalitate”. Apar, totuşi, în această ecuaţie a reuşitei realizării procesului de educaţie, elevii, părinţii şi membri ai familiei cadrului didactic. În situaţiile şcolii de acasă, am avut ocazia să asistăm la lecţii şi, de multe ori, să contribuim. „Este un moment care poate fi valorificat pentru o schimbare de atitudine a părinţilor faţă de şcoală şi a profesorilor faţă de elevi şi părinţi, în sensul colaborării autentice şi sprijinului reciproc, în beneficiul tuturor” este de părere dr. Simona Velea, DPPD-SNSPA.
„Cadrele didactice au dovedit o mare putere de adaptabilitate în această perioadă, cei mai mulţi dintre profesori căutând activ cele mai bune modalităţi de lucru cu elevii”, afirmă prof. univ. dr. Ovidiu Pânişoară, directorul Departamentului pentru Formarea Profesorilor, Universitatea din Bucureşti, adăugând că „peste trei sferturi dintre cei chestionaţi spun că decizia asupra alegerii platformei de elearning a fost luată de către conducerea şcolii sau a aparţinut inspectoratului (puţine cadre didactice considerând că această opţiune le-a aparţinut), totuşi, doar 34% dintre cei chestionaţi afirmă că s-au limitat la aceste platforme recomandate oficial, restul de două treimi spunând că au apelat şi la alte platforme. Avem aici un bun nivel de motivaţie pentru un proces de învăţământ de bună calitate, majoritatea cadrelor didactice au căutat în această perioadă să găsească cele mai bune modalităţi de lucru şi nu s-au mulţumit să urmeze doar deciziile „centrale”. Este o perspectivă care este potenţată şi de un alt item, în care pentru mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi motivaţia pentru cariera didactică a rămas constantă în această perioadă, pentru 30,5% a crescut şi doar pentru 10 procente dintre cei întrebaţi în cercetare această motivaţie a scăzut. Avem astfel nu doar o constantă pentru profesie, avem un plus, o creştere, motivaţia pentru profesie fiind într-o dinamică pozitivă în ciuda condiţiilor impuse de către pandemie. În perioada pandemiei opţiunea pentru carieră s-a cristalizat la un grad superior pentru profesori, aceştia au dat dovadă nu doar de creativitate şi adaptabilitate, ci şi de implicare în împingerea înainte unui proces care părea că ar putea să se blocheze. Aşa cum bănuiam, corpul profesoral rămâne coloana vertebrală a oricărei schimbări sociale!”
Ciprian Fartuşnic, cercetător ştiinţific principal gr. I, Unitatea de Cercetare în Educaţie (CNPEE) şi coordonator partener CNPEE, Proiectul CRED, constată că „rezultatele de cercetare ale acestui studiu amplu ne oferă date de cercetare foarte utile pentru a înţelege mai bine implicaţiile pandemiei COVID 19 asupra sistemului nostru de educaţie. Am obţinut date privind desfăşurarea activităţilor didactice la distanţă sau online care confirmă aşteptările echipei de cercetare, dar şi rezultate surprinzătoare, care invită la reflecţie şi la o analiză sistematică. Spre exemplu, există rezultate care ne indică faptul că pentru o parte dintre profesorii participanţi la cercetare, întreruperea cursurilor faţă în faţă a fost un moment de repoziţionare în raport cu propria disciplină. Cu alte cuvinte, această perioadă a reprezentat (şi) un context de chestionare a unor convingeri, de părăsire a unor rutine şi de redefinire a aşteptărilor de la elevi, atât în ceea ce priveşte rezultatele învăţării, cât şi alte aspecte din perspectivă socio-emoţională, precum autonomia în învăţare. De asemenea, observăm un număr semnificativ de profesori care declară că şi-au dezvoltat diferite competenţe digitale, de la cele de utilizare a unor platforme sau aplicaţii, la folosirea şi chiar crearea unor resurse educaţionale. Astfel, studiul este un instrument util pentru a explora şi valorifica oportunităţile pe care aceste timpuri fără precedent le-au oferit sistemului de educaţie, dincolo de toate provocările pe care le-au adus.”
