9.1 C
București
vineri, 14 februarie 2025
AcasăSocialRomânii cred că sunt priviți ca cetățeni de mâna a doua în...

Românii cred că sunt priviți ca cetățeni de mâna a doua în Europa

Sondajul de opinie „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” – Partea a II-a a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield, la comanda think-tank-ului Thinking Group, în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States şi finanţat de Black Sea Trust for Regional Cooperation.

Sondajul a arătat că 68,1% dintre respondenţi apreciază că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar 25% apreciază că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună. În urmă cu două luni, în martie, procentul celor nemulţumiţi de direcţia în care se îndreaptă lucrurile în România era cu două puncte procentuale mai mare (70,3%).

Întrebaţi în ce ţară ar prefera să lucreze sau să studieze o perioadă mai îndelungată, 42% au optat pentru o ţară din Vest (UE, SUA, Canada), 3,9% pentru o ţară din Est (Rusia, China), în timp ce 47,9% au declarat că nu ar pleca în altă ţară.

66,6% au spus că preferă drepturile şi libertăţile de tip occidental în locul valorilor tradiţionale pe care le promovează Rusia, în timp 16,2% au precizat că preferă valorile tradiţionale pe care le promovează Rusia, în locul drepturilor şi libertăţilor de tip occidental.

56,2% dintre subiecţii sondajului au apreciat că aderarea României la UE a adus mai degrabă avantaje, în timp ce 35,1% au văzut mai degrabă dezavantaje. În urmă cu două luni, în martie, 61,4% dintre respondenţi considerau că aderarea la Uniunea Europeană a fost benefică României, iar 35,2% aveau o părere contrară.

81,3% au fost de părere că românii sunt priviţi ca fiind „cetăţeni de mâna a doua” în Europa, în timp ce 14,8% nu au fost de acord cu o astfel de idee. Întrebaţi care este motivul principal pentru care românii sunt priviţi în acest fel, 70,2% au indicat comportamentul nepotrivit al unor români care au trăit sau trăiesc în străinătate (procentul reprezintă aproximativ 57% din totalul populaţiei), în timp ce 27,6% au dat vina pe atitudinea de superioritate a cetăţenilor altor state europene (procentul reprezintă aprox. 22% din totalul populaţiei).

Datele au fost culese în perioada 1-15 iunie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului multistadial stratificat fiind de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą2.95%, la un grad de încredere de 95%.

Cele mai citite

Donald Trump vrea Rusia înapoi în G7: „Poate a fost o greșeală să o dăm afară”

Înaintea începerii Summitului de Securitate de la Munchen, fostul președinte american Donald Trump a declarat că ar susține reintegrarea Rusiei în G7, argumentând că...

Daniele Rugani, condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere în stare de ebrietate

Fundașul italian al celor de la Ajax Amsterdam a primit o pedeapsă aspră, care include și confiscarea mașinii sale de lux. Incidentul din vara lui...

FCSB se apropie de un record financiar în Europa League! Poate depăși 20 de milioane de euro

Campioana României a acumulat deja peste 16 milioane de euro din parcursul european și are șansa să atingă un nou prag financiar prin calificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă