UPDATE 14,00: Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns la Castelul Peleş și va fi depus în Holul de Onoare al fostei reşedinţe regale, informează Mediafax.
În perioada în care sicriul se află la Domeniul Regal Sinaia, publicul nu are acces.
––––––––––
UPDATE 11,00: Avionul cu sicriul Regelui Mihai a aterizat pe Aeroportul Otopeni, iar fostul principe Nicolae și logodnica lui se află printre cei prezenți la ceremonie.
–––––––––––––
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi întâmpinat, pe Aeroportul Otopeni, de Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care va fi însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, a anunțat Patriarhia Română.
„În ziua de miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 11.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni unde va fi întâmpinat de reprezentantul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi”, potrivit sursei citate.
Potrivit Patriarhiei Române, vor exista trei momente în care vor fi trase clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară, respectiv miercuri, 13 decembrie 2017, ora 11.00, atunci când va sosi în ţară sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 12.30, la începutul slujbei de înmormântare din interiorul Catedralei Patriarhale şi tot sâmbătă, la ora 18.30, la începutul ceremoniei religioase de îngropare în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.