3.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSocialRecomandări ANPC la achiziţionarea jucăriilor

Recomandări ANPC la achiziţionarea jucăriilor

Acesta atrage atenţia şi asupra mesajelor specifice are trebuie să fie inscripţionate pe diferite tipuri de jucării.

Paul Anchel recomandă respectarea câtorva recomandări, la achiziţionarea jucăriilor pentru copii:

– să achiziţionaţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care va fi neaparat nevoie pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs;

– să alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei;

– trebuie să aveti în vedere faptul că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească;

– să verificaţi dacă jucăriile au marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, următoarele elemente: coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi); numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură.

”Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria”, transmit reprezentanţii ANPC.

De asemenea, ANPC vă recomandă să verificaţi existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării. Acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu în limba română si trebuie respectate.

”Sfătuim părinţii să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici. De asemenea trebuie respectate atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: «Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare». Fraza «Atenţie. Nerecomandat copiilor sub 3 ani» poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere / pictograma care vizează copiii între 0 şi 3 ani; fraza şi simbolul nu trebuie puse împreună”, mai transmit reprezentanţii ANPC.

Porivit acestora, după achiziţionarea unei jucării părinţii trebuie să urmeze cu atenţie instrucţiunile de folosire.

Copiii trebuie supravegheaţi când se joacă şi părinţii trebuie să se asigure că toate jucăriile sunt adecvate pentru categoria de vârstă şi abilităţile copilului.
De asemenea părinţii trebuie să se asigure că cerinţele de siguranţă sunt respectate.

”Întrucât jucăriile diferă atât din punctul de vedere al materialului din care sunt lucrate, cât şi din cel al folosirii lor, asiguraţi-vă că cerinţele de siguranţă pentru fiecare categorie în parte sunt respectate. Astfel, pentru tobogane, leagăne, inele suspendate, corzi şi alte jucării similare fixate pe o traversă trebuie să primiţi de la vânzător instrucţiunile de utilizare prin care să vi se atragă atenţia asupra necesităţii verificării periodice a elementelor de susţinere. De asemenea, este nevoie ca acestea să fie însoţite de instrucţiunile de montare, pentru a evita asamblarea incorectă şi accidentele care ar putea apărea”, au mai transmis reprezentanţii ANPC.

Potrivit acestora, jucăriile funcţionale, adică cele care reproduc la scară redusă produse, aparate sau instalaţii destinate adulţilor, trebuie să poarte avertismentul «Atenţie! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!». În plus, acestea vor fi obligatoriu însoţite de instrucţiunile de utilizare şi de măsurile de precauţie necesare pentru evitarea unor pericole.

Patinele şi skateboardurile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul: «Atenţie! A se purta echipament de protecţie». În plus, vor exista recomandări cu privire la echipamentul de protecţie.

”Este necesară examinarea periodică a jucăriilor pentru eliminarea acelora care sunt stricate/uzate şi pot reprezenta un pericol pentru sănătatea şi siguranţa copilului. Este indicat să aruncaţi jucăriile stricate. Asiguraţi-vă că jucăriile destinate copiilor mai mari sunt ţinute departe de copiii sub vârsta de 3 ani”, a mai transmis ANPC.

Comisarii ANPC precizează că, în anii anteriori, în urma acţiunilor de control, au identificat următoarele abateri la comercializarea jucariilor:

– nerespectarea cerinţelor generale de siguranţă (lipsa avertismentelor  generale, de vârstă, a avertismentelor specifice şi a indicaţiilor privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării, precum şi a instrucţiunilor de utilizare sau lipsa traducerii în limba  română a acestora);

– abateri privind inscripţionarea numelui, a denumirii comerciale înregistrate sau a mărcii înregistrate a producătorului şi/sau a importatorului, precum şi a adresei la care aceştia pot fi contactaţi;

– abateri privind menţionarea numărului unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);

– lipsa marcajului de conformitate CE (acesta trebuie să respecte principiile generale prevăzute în Regulamentul European nr. 765/2008/CE, să fie aplicat în mod vizibil, lizibil şi de neşters) sau marcarea necorespunzatoare a acestuia (ilizibil);

– lipsa declaraţiei de conformitate, care stipulează faptul că îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege a fost demonstrată sau completarea incorectă a acesteia;

– au fost identificate şi produse periculoase, produse notificate prin sistemul RAPEX, respectiv: pistoale cu bile care prezentau riscul de rănire a utilizatorilor,  slime-uri  şi jucării de tip “YO-YO” cu conţinut de lichid şi şnur elastic ce se alungeşte cu risc de strangulare şi sufocare, dar şi risc chimic (de la lichidul conţinut), jucării din pluş la care nu era specificată grupa de vârstă prezentând pericol de sufocare, prin inghiţire, motiv pentru care s-a dispus măsura de retragere definitivă de la comercializare a acestora.
 

Cele mai citite

Horoscop 28 noiembrie 2024. Capricorni, atenție la informațiile primite!

Horoscop 28 noiembrie 2024. Ziua de joi aduce energii cosmice intense, invitând fiecare zodie să gândească asupra planurilor sale și să îmbrățișeze noi perspective....

Studiu: Românii, tot mai conștienți de necesitatea adaptării la schimbările climatice

Mai mult de 80% dintre români recunosc că trebuie să-și schimbe stilul de viață pentru a face față efectelor schimbărilor climatice, conform sondajului anual...

În SUA a început transferul puterii între Joe Biden și Donald Trump

Joe Biden şi Donald Trump au demarat procesul de transfer al puterii, a anunţat marţi echipa republicanului, care şi-a format fără întârziere guvernul, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă