Târgul oficial de Paşte al Capitalei – „Tradiţii şi Flori de Sărbători”, ediţia a XI-a, va fi organizat, în perioada 7 – 17 aprilie, pe aleile principale ale Parcului Regele Mihai I, între intrarea Charles de Gaulle şi Expo Flora.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul îşi propune să valorifice arta şi tradiţiile populare, adunând producători şi meşteşugari din toate colţurile ţării, care folosesc tehnicile de lucru şi reţetele româneşti moştenite din familie.
„În fiecare zi, între orele 10,00 – 21,00, vizitatorii vor putea descoperi, la cele peste 75 de căsuţe din cadrul evenimentului, obiecte meşteşugăreşti şi produse culinare. În cadrul târgului, publicul va găsi sute de produse tradiţionale, precum ouă încondeiate şi decorate tradiţional, ii, icoane pictate, obiecte din piele, ceramică, sticlă şi lemn, accesorii şi bijuterii şi decoraţiuni pentru masa de Paşte, cozonaci, prăjituri de casă, pască, produse apicole, dulceţuri şi zacuşti”, precizează sursa citată.
De asemenea, timp de unsprezece zile, publicul va putea participa la demonstraţii de încondeiere a ouălor de Paşte şi de confecţionare a unor obiecte şi decoraţiuni din pănuşă sau de prelucrare a lemnului, realizate de către meşterii populari.
Copiii sunt aşteptaţi la atelierele de creaţie, pentru a realiza decoraţiuni tematice.
Intrarea este liberă.
Târgul oficial de Paşte al Capitalei este organizat de Primăria Generală, prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!