5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSocialPrimăria Brașov vrea un regulament privind circulația trotinetelor electrice

Primăria Brașov vrea un regulament privind circulația trotinetelor electrice

Viitorul Regulament, care vizează toţi utilizatorii acestor vehicule, atât închiriate, cât şi proprietate personală, preia reglementările O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform Primăriei Braşov, Regulamentul prevede că utilizatorii pot circula cu trotinetele electrice doar pe pistele de biciclete, iar în lipsa acestora, doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h.

În parcuri, circulaţia trotinetelor electrice se va realiza, în absenţa pistelor de biciclete, pe partea dreaptă a trotuarului/traseului destinat pietonilor şi fără a depăşi viteza de 25 km/h.

Pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani, conform proiectului de regulament.

Printre obligaţiile utilizatorilor de trotinete electrice se numără aceea de a purta casca de protecţie – valabilă pentru cei cu vârsta sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.

Se interzice utilizatorilor de trotinete electrice, printre altele: să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia „Accesul interzis bicicletelor”; să circule pe trotuare care au o lăţime mai mică de 1,5 metri şi pe care nu sunt amenajate piste speciale destinate bicicletelor şi trotinetelor electrice; să traverseze drumurile publice pe trecerile destinate pietonilor; să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora; să se ţină de un alt vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins sau tras de o altă persoană aflată într-un vehicul; să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care prin volumul ori greutatea lor ar putea stânjeni sau periclita conducerea trotinetei electrice ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic; să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare; transportul pasagerilor pe trotinete electrice.

Cele mai citite

Nemulțumirea angajaților români la locul de muncă, atinge cote critice în 2024

Volumul mare de muncă, preocuparea pentru sănătate și teama de concediere, printre principalele îngrijorări Satisfacția la locul de muncă a angajaților români se află la...

Scenariu îngrijorător pentru viitorul României în NATO, dacă președinția va fi câștigată de Călin Georgescu

Publicația POLITICO atrage atenția asupra impactului pe care o eventuală victorie a candidatului independent Călin Georgescu în alegerile prezidențiale de duminică, 8 decembrie, l-ar...

Numărul bugetarilor din România depășește 1,3 milioane, un record după 2009

La sfârșitul lunii octombrie, numărul posturilor ocupate în sectorul bugetar al României a trecut de 1,3 milioane, o valoare nemaiîntâlnită din 2009, conform datelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă