2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialPelerinaj la Mecca cu număr restrâns de persoane

Pelerinaj la Mecca cu număr restrâns de persoane

Doar 60.000 de credincioşi saudiţi şi rezidenţi în regatul saudit vaccinaţi au primit autorizaţia de a participa anul acesta la hajj. În 2020, numărul acestora a fost în jur de 10.000. Prin comparaţie, în 2019 participarea se ridica la aproximativ 2,5 milioane de credincioşi veniţi din comunităţile musulmane din întreaga lume.

Sâmbătă dimineaţă, sute de credincioşi împărţiţi în mici grupuri au început să înconjoare Kaaba, structura cubică de culoare neagră aflată în inima Marii Moschei, spre care se întorc cu faţa toţi musulmanii atunci când se roagă.

Acest obicei, denumit ”tawaf” în arabă, marchează începerea marelui pelerinaj, hajj, înainte de lansarea oficială a riturilor care încep duminică.

Pe canalele de televiziune saudite sunt prezentate numeroase interviuri cu responsabili care insistă asupra restricţiilor impuse. Vineri, televiziunile saudite au prezentat imagini cu personal care pulveriza în Marea Moschee cu produse dezinfectante.

Pelerinii sunt împărţiţi în grupuri de câte 20 de persoane pentru a „limita propagarea virusului” în cazul în care unul dintre ei este infectat, conform unui responsabil saudit. În afara măsurilor stricte de distanţare socială, Ministerul pentru Hajj a introdus „un card electronic Hajj” care permite accesul fără contact al pelerinilor în campinguri şi hoteluri, precum şi transportul către locurile religioase.

Sunt folosiţi roboţi pentru distribuirea sticlelor cu apă sfinţită, iar pelerinii nu vor putea atinge Kaaba.

Marele pelerinaj, care este organizat o dată pe an, este unul dintre cei 5 stâlpi ai islamului pe care credincioşii musulmani trebuie să-i îndeplinească cel puţin o dată în viaţa lor, dacă le permite sănătatea şi situaţia financiară, notează AFP.

La începutul unii iulie, Ministerul pentru Hajj a oferit asigurări că vor fi respectate „cele mai ridicate niveluri de protecţie sanitară” în faţa propagării noilor variante. Doar rezidenţii vaccinaţi, cu vârsta între 18 şi 65 de ani, care nu suferă de nicio maladie cronică, pot participa la hajj în acest an, scrie Agerpres.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...
Ultima oră
Pe aceeași temă