10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialOglinda de care avem nevoie

Oglinda de care avem nevoie

Aproape de centrul orașului găsiți acest obiectiv, la parterul unei clădiri pe cât de impozantă, pe atât de îngreunată de ani. Ghidul ne vorbește despre Ordinul Mizericordienilor, cei veniți în acest oraș încă de la 1760, și care au pus bazele unui spital, la început cu 22 de paturi, în care erau tratați toți oamenii, indiferent de rangul, de etnia sau de starea lor materială.

Pacienții nu plăteau nimic pentru tratamente, pentru că acești călugări, despre care ni se spune că își aveau obârșia tocmai în îndepărtata Spanie, se îngrijeau ei înșiși de strângerea fondurilor necesare bunei funcționări a întregului sistem de sănătate pe care îl creaseră pe malul Crișului Repede.

Spitalul avea și o farmacie. Care se numea – poartă și azi același nume – Rodia. De doi ani încoace nu mai îndeplinește această funcțiune, ci o alta, la fel de importantă, cea de muzeu. Mă aflu alături de Cronicarii Digitali, un proiect susținut de Institutul Național al Patrimoniului.

– Bun, călugări, dar totuși numai atât, având în vedere ce au creat aici?

Gazda, cea care ne îndrumă pașii de-a lungul și de-a latul spațiilor unde erau cândva medicamente și nu numai, subliniază un aspect. Călugării aveau pregătire în domeniul leacurilor, dar nu cele băbești, ci din sfera științei medicale. Ca atare, vedem un așezământ bine organizat.

Avea un laborator, căruia i se spunea Bucătărie. Și un Acvarium, în pivniță, unde se păstrau sărurile lichide. Și un ierbar, în pod.

Mobilierul a fost recondiționat în anii din urmă, însă cel puțin unele componente au o istorie de-a dreptul impresionantă. Gândiți-vă că atingeți dulapuri, sertare și sofisticate mese, ele însele cu o serie de facilități, concepute între 1793 și 1795.

Ce să mai spui de feluritele aparate, fie de preparare, fie de măsurare a dozajelor. Forme și alcătuiri de componente metalice, din lemn sau din sticlă, dintre cele mai neobișnuite.

Remarcabilă este participarea comunității din Oradea la alcătuirea Muzeului, pentru că vezi aici o serie de lucruri despre care ni se spune că provin din colecții private. Deci localnicii au vrut să îmbăgățească un patrimoniu demn de a uimi vizitatorii. Mie, cel puțin, mi-e clar că și-au atins scopul!

Am lăsat la urmă un detaliu care mi-a atras în mod deosebit atenția. Ghidul ne arată un dulap, special. A fost dintotdeauna așa, în cadrul acestei farmacii.

– Este locul unde se păstrau otrăvurile, vine explicația.

Despre seif. Da, sună concret elementul care să ne facă să înțelegem un punct sensibil pe harta vizitei noastre. Are două uși. Acum poți să le deschizi fără opreliști, că nu mai e nimic înauntru.

– A, ba da, e ceva!

Exclamă unul dintre colegii mei de călătorie. Oglinda. Ca să mă fac înțeles, suprafața care îți reflectă propria imagine se află, foarte curios, tocmai în partea interioară a uneia dintre deschizături.

Nu, nici pe departe să fie o greșeală a meșterului care a confecționat Seiful, vine imediat lămurirea. E o chestiune mai degrabă psihologică. Oglinda, ca ultimă barieră între viață și moarte.

– Cum deschizi, dai nas în nas cu tine însuți…

Să ne închipuim ce s-ar fi putut întâmpla în imemorialele timpuri. Deținătorul de facto al cheii, sau poate cineva care, premeditat, a devenit stăpân peste zăvor, deschide lumea tenebrelor cu scopul de-a se sinucide. Și, pe neașteptate, dă cu ochii – peste cine? – peste el însuși.

Se privește. Și în acel moment e posibil ca în sufletul celui ce credea că se află în fața unei bariere de netrecut să răsară pe dată un răspuns.

Concluzia e clară. Propria-ți imagine sporește șansa ca planul inițial să fie pur și simplu dat peste cap. Gândurile negre să se risipească. Viața să câștige!

Revin cu ideea de început a rândurilor mele. Că în România găsești atâtea locuri pline de învățăminte. Farmacia din Oradea este, fără doar și poate, unul dintre ele.

Știți la ce mă gândesc în finalul acestei descrieri? Las la o parte ideea cu suicidul. Extind, în schimb, plaja negativelor gânduri, planuri, cu care unii – puțini, mulți, din păcate, mulți – se trezesc dimineața.

Adică ceva de genul pe cine să înjurăm, să lovim, să săpăm, să dăm afară. La câtă răutate e în lumea asta, și o vezi în fiecare zi, sub orice fel de izbucnire, mai că îmi vine să spun de câte oglinzi avem nevoie…

Cele mai citite

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

Activiști germani pentru climă, condamnați la închisoare pentru că au pulverizat împroșcat cu vopsea pe Poarta Brandenburg

Un tribunal german a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare trei activiști pentru climă care au pulverizat vopsea portocalie pe coloanele emblematicei...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...
Ultima oră
Pe aceeași temă