7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocialNicușor Dan: ,, Închiderea piețelor este o măsură justificată''

Nicușor Dan: ,, Închiderea piețelor este o măsură justificată”

„Este o decizie care e într-o bună măsură justificată, pentru că e greu să gestionezi, să ajungi să impui niște măsuri punctuale, cu circuite și să le și urmărești. E o decizie dificilă. Ea este compensată de voința pe care o avem de a duce toată activitatea din interior în exterior”, spune Nicușor Dan, potrivit Mediafax.

El a mai spus că s-a întâlnit cu șeful DSV pentru a găsi o soluție refritoare la  producătorii agricoli: „Dacă nu weekendul asta, atunci weekendul următor vom avea același număr de tarabe afară”.

„Există piețe, cele închise, care, din structura constructivă, se pot deschide, astfel încât să nu muți tarabe, și piețe care care nu se pot deschide, iar atunci trebuie să muți tarabe. Eu sunt primarul general al Capitalei și trebuie să respect legea autorității superioare și să fac tot ce ține de mine, astfel încât comercianții, în special agricultorii din jurul Bucureștiului, să-și poată vinde marfa, iar bucureștenii să aibă acces la aceasta”, precizează Dan.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă