8.9 C
București
luni, 26 februarie 2024
AcasăSocialMinistrul Toader spune că închisoarea din Iași va fi renovată. Sindicatele îl...

Ministrul Toader spune că închisoarea din Iași va fi renovată. Sindicatele îl acuză că minte

Ministrul Tudorel Toader anunţase, luni, că va publica marţi documentaţia privind Penitenciarul Iaşi, care arată că au existat discuţii şi informări cu privire la construirea unui nou pavilion de detenţie în cadrul acestei unităţi, pentru a atenua gradul de supraaglomerare, informează Mediafax.

Printre documente se numără şi o informare semnată de către ministrul Tudorel Toader în ianuarie 2018, transmisă directorului Administraţiei Penitenciarelor, Marian Dobrică, în care i se solicită o analiză a gradului de ocupare a unităţilor din cadrul ANP.

„În procesul de identificare a măsurilor adecvate care trebuie implementate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi diminuarea fenomenului supraaglomerării, la nivelul Ministerului Justiţiei a fost sesizată problema gradului de ocupare la nivelul unor unităţi penitenciare din subordinea ANP. (…) Vă solicitătăm să întreprindeţi o analiză asupra gradului de ocupare la nivelul fiecărei unităţi penitenciare din subordinea ANP şi să dispuneţi, cu respectarea profilării locurilor de deţinere, transferuri de deţinuţi între unităţi penitenciare, în vederea asigurării unui echilibru al gradului de ocupare”, se arată în unul dintre documente.

Tot între aceste documente se numără şi o scrisoare semnată în 29 august 2017 de către directorul Penitenciarului Iaşi, Marian Pompiliu, în care i se aduc la cunoştinţă directorului ANP vizita ministrului, dar şi o notă conceptuală pentru ridicarea unui noi pavilion de detenţie, format din trei corpuri de clădire. Potrivit informării, investiţia este necesară deoarece pavilionul actual, care cazează deţinuţii, a fost expertizat tehnic şi clasificat cu grad de risc seismic.

Ministrul Justiţiei a mai publicat şi procesul verbal din 8 noiembrie 2017, în care este inclusă minuta şedinţei de avizare din aceeaşi zi. Potrivit minutei, s-a prezentat documentaţia necesară construirii unui nou sector de deţinere pentru Penitenciarul Iaşi, urmând a fi create 536 de locuri de cazare, fiecare loc cu cel puţin 4,01 mp. Tema de proiectare a fost aprobată de directorul ANP, Marian Dobrică.

Câteva zile mai târziu, în 16 noiembrie 2017, Marian Dobrică a transmis directorului Direcţiei Investiţii din cadrul Ministerului Justiţiei, Constantin Rădulescu, o solicitare de aprobare a „Acordului prealabil” pentru obiectivul de investiţii Sector nou de deţinere – Penitenciar Iaşi. Şi un proces verbal din 2008 arată că s-a efectuat o expertiză tehnică a obiectivului „Pavilion detenţie 600 de locuri” în cadrul Penitenciarului Iaşi.

Sindicate: Corpul A al Penitenciarului Iaşi nu este inclus pe lista de reparaţii capitale pentru 2018

Federaţia Sindicatelor ANP susţine că documentele prezentate de ministrul Justiţiei se referă la un nou obiectiv de investiţii, aflat în studiu de fezabilitate, şi nu la reparaţia Corpului A al Penitenciarului Iaşi.

În cursul serii zilei de 10 aprilie 2018 Administraţia Naţională a Penitenciarelor a publicat o serie de documente care confirmă fără echivoc că în anul 2018 Corpul A al Penitenciarului Iaşi NU este inclus pe lista de reparaţii capitale, un alt obiectiv fiind propus şi doar în faza de studiu de fezabilitate. Din documentele publicate reiese că la Penitenciarul Iaşi a fost propusă o investiţie nouă, fără însă a fi dispuse măsuri concrete pentru consolidarea sau reconstruirea Corpului A – cel care riscă să se prăbuşească şi unde înca mai sunt cazaţi deţinuti şi îşi desfăşoară activitatea un număr semnificativ de personal, transmite FSANP.

Sindicaliştii susţin că ministrul a dezinformat, precizând că un studiu de fezabilitate pentru un corp de clădire în 2018 nu echivalează cu reparaţii.

“Corpul A al Penitenciarului Iaşi trebuie evacuat urgent şi inclus pe lista de reparaţii capitale. Motiv pentru care, revenim cu solicitarea ca ministrul Justiţiei, dl Tudorel Toader, să fie demis pentru incompetenţă şi pentru dezinformarea opiniei publice. Cerem de asemenea ca ANP să facă publica lista completă a clădirilor clasificate la gradul I de risc seismic. Riscul unor tragedii de tipul Colectiv cu sute de morti nu poate fi tolerat”, menţionează FSANP.

Documentele au fost publicate după ce, duminică, a avut loc un schimb de replici între Tudorel Toader şi reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din penitenciare.

„PS la PS: Fără a pronunţa vreun nume: situaţia pavilionului A, din penitenciarul Iaşi, a fost cunoscută urmare a expertizelor din 2008 şi 2016! Întrebare – la vremea respectivă, oare ce făceau, ce funcţii ocupau criticii de astăzi?”, a precizat Tudorel Toader, luni, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Justiţiei a precizat anterior că mutarea câtorva sute de deţinuţi de la închisoarea din Iaşi la alte unităţi face parte dintr-un plan de redistribuire, la respectivul penitenciar urmând să fie făcute lucrări de modernizare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Peste 13.500 de bugetari angajați în numai un an

În luna decembrie a anului trecut, numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era de 1.292.559. Făcând o scurtă analiză,...

Nae Caranfil, regizorul:”Nici la Hollywood nu prea mai sunt bani”

La Dialogurile Puterii, un invitat special, regizorul Nae Caranfil, cu modestia creatorului, vorbește despre filme, despre trecutul și viitorul cinematografiei, dar și despre...

Peste 13.500 de bugetari angajați în numai un an

În luna decembrie a anului trecut, numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era de 1.292.559. Făcând o scurtă analiză,...
Ultima oră
Pe aceeași temă