4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialMinistrul Justiției promite realizarea unor lucrări în penitenciare deja finalizate

Ministrul Justiției promite realizarea unor lucrări în penitenciare deja finalizate

Astfel, spun sindicaliștii, “din 137 de lucrări anunțate, cele 22 de obiective «în execuție» sunt de fapt 12“.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor susține că declarațiile recente ale ministrului Tudorel Toader privind investițiile în penitenciare sunt de fapt “dezinformări de tip Ghiță Pristanda”.

“Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a postat, pe data de 3 mai 2018, pe site-ul oficial al instituției o așa-zisă Situație a obiectivelor de investiții/lucrări de intervenții pentru Administrația Națională a Penitenciarelor. Din păcate, și acest demers al ministrului este o dezinformare de tip Ghiță Pristanda, diferența fiind că la numărătoare sunt adunate nu steaguri, ci pretinse investiții”, subliniază comunicatul transmis, marți, de președintele Federației Sindicatelor din ANP, Sorin Dumitrașcu.

În lista de lucrări prezentată, la data de 3 mai, de ministrul Justiției apar “22 de obiective de investiții aflate în curs de execuție”, cu termene de finalizare anunțate între anii 2018 și 2021.

Dar Federația Sindicatelor îl contrazice: “Din cele 22 de obiective prezentate ca fiind în curs de execuție, patru sunt de fapt finalizate (Pavilion Administrativ – Penitenciar Aiud, Post Control Vizite – Penitenciar Timisoara, Pavilion B și C – Penitenciar Giurgiu și Sistem Supraveghere Video – Penitenciar Bistrița), fiind adăugate doar pentru ca lista să pară mai consistentă”.

“Din cele 18 obiective care ar rămâne în categoria «în execuție», două sunt în realitate în faza semnării contractului de execuție, iar alte patru sunt doar în faza de alocare de fonduri. Avem, așadar, doar 12 obiective de investiții care sunt la acest moment în curs de execuție în sistemul penitenciar”, precizează comunicatul lucrătorilor din ANP.

Au fost uitate penitenciarele cu risc seismic

Anunțul ministrului Toader referitor la executarea de lucrări în penitenciare a venit după ce conducerea ANP a decis evacuarea urgentă a unor corpuri de detenție din Penitenciarele Iași și Poarta Albă.

Despre clădirile evacuate, sindicatele din ANP subliniază că prezintă “risc de prăbușire certificat prin expertize tehnice de cel puțin 1 an, situația fiind cunoscută ministrului Justiției”.

Ciudat este faptul că aceste două penitenciare, aparent cu cea mai gravă situație din punct de vedere tehnic, nu figurează cu lucrări pe lista celor 22 de obiective “în execuție” – deci cele mai avansate. Penitenciarul Poarta Albă apare pe lista ministrului Toader cu mențiunea “contractarea execuției lucrărilor – finalizare 2022”, fiind vorba de lucrări la curțile de plimbare, nu la clădiri.

La rândul lui, Penitenciarul Iași ar urma să beneficieze doar de “achiziția serviciilor de proiectare” pentru elaborarea și pentru actualizarea studiului de fezabilitate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România se confruntă cu o criză economică profundă: CNS Cartel ALFA condamnă măsurile de austeritate propuse de Guvern

București, 22 decembrie 2024Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis un semnal de alarmă privind proiectul de ordonanță de urgență (OUG) cunoscut sub...

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Atac ucrainean asupra unui depozit de combustibil din Rusia: incendiu masiv în regiunea Oriol

Un depozit de combustibil din regiunea Oriol, situată în vestul Rusiei, a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu dronă atribuit Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă