Aceștia au fost coordonaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar finalizat prin cooperarea dintre autorităţile judiciare române şi cele germane.
„Poliţişti din cadrul DIC au propus instanţei de judecată confiscarea unui lot de mii de monede şi artefacte de tezaur, indisponibilizate pe parcursul anchetei, urmând ca astăzi (vineri – n.r.), 15 iunie, să fie dată soluţia legală”, se arată într-un comunicat al IGPR, remis vineri, de Agerpres.
Valoarea bunurilor ridicate şi indisponibilizate se ridică la 400.000 de euro.
Conform IGPR, poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – Serviciul Patrimoniu Cultural şi cei din Hunedoara au desfăşurat percheziţii domiciliare simultane, la mai multe locaţii din Germania şi România, în judeţul Tulcea, în urma cărora au fost identificate şi indisponibilizate monede şi artefacte de provenienţă ilicită.
În cauză este vizat un bărbat, cetăţean român şi german, cu domiciliul în Germania, bănuit de săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
„Din investigaţii a reieşit că acesta, în perioada 2009 – 14 octombrie 2015, ar fi dobândit şi deţinut un lot de 7.005 monede şi 806 bunuri arheologice, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. În fapt, membrii unei grupări infracţionale ar fi efectuat detecţii neautorizate, în siturile arheologice din judeţele Constanţa şi Tulcea, de unde ar fi sustras artefactele”, precizează IGPR.
Poliţiştii susţin că după efectuarea unor operaţiuni specifice de curăţare, restaurare şi conservare, o parte dintre obiecte ar fi fost schimbate în piese de colecţie, în vederea tranzacţionării acestora pe piaţa internaţională de antichităţi, prin ascunderea şi disimularea originii lor ilicite. Astfel, piesele ar fi fost transferate în străinătate, către persoana în cauză, pentru valorificarea lor prin intermediul unor platforme online sau în târguri locale.
Majoritatea artefactelor fac parte din Patrimoniul cultural naţional, putând fi încadrate o parte în categoria Tezaur, o parte în categoria Fond al Patrimoniului cultural naţional.
„În urma acţiunii Poliţiei Române, lotul de monede (alcătuit în majoritate din monede greceşti de epocă imperială din cetăţile Tomis şi Callatis, monede din Istros (Histria), monede greceşti autonome, denari şi antoninieni romani, precum şi monede de bronz de tip Lysimach şi monede de tip Filip II din argint), precum şi celelalte bunuri arheologice (cuprinzând 55 vârfuri de săgeată – semne premonetare specific dobrogene din sec. V a. Chr., un pumnal akinakes – o piesă arheologică rară, pandantive crepundia, obiecte de podoabă, piese de harnaşament, sigilii, fibule, inele etc.) au fost indisponibilizate”, se arată în comunicatul IGPR.
O parte din banii rezultaţi din operaţiunile ilegale ar fi fost transferaţi către persoane implicate în braconajul de situri arheologice din România.
Cercetările sunt continuate în cauză, sub supravegherea Tribunalului Hunedoara.
La activităţile desfăşurate în această cauză complexă au participat şi poliţişti de investigaţii criminale din judeţul Hunedoara.