24.5 C
București
joi, 17 iulie 2025
AcasăSocialMeteoCum va fi vremea de Paști și de 1 Mai

Cum va fi vremea de Paști și de 1 Mai

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) estimează cum va fi vremea de Paști și de 1 Mai, în România.

Până la data de 25 aprilie, deci inclusiv în ziua de Paști, temperaturile vor fi sub media obișnuită pentru această perioadă a anului. Cel mai frig va fi în zona de vest a României.

În schimb, în perioada 25 aprilie – 2 mai, temperaturile vor crește peste medie. În săptămâna 2 – 9 mai 2022, temperaturile vor fi cele normale pentru această perioadă. În aceste zile, în sudul României, temperaturile vor putea urca chiar peste cele medii.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tronsoane din Autostrada Moldovei și Autostrada Unirii rămân fără finanțare PNRR

O parte importantă din Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8), menite să conecteze Moldova de celelalte regiuni ale României, nu vor mai fi...

Berlinul spune „nein” mega-bugetului UE

Germania respinge planul de 2.000 de miliarde al Comisiei EuropeneGuvernul german și-a exprimat ferm opoziția față de propunerea Comisiei Europene de a majora bugetul...

Mii de bulgari în stradă după arestarea primarului pro-european din Varna

Mii de bulgari au protestat miercuri seara, la Sofia, după mai multe manifestații împotriva arestării pentru corupție a primarului liberal și pro-european al celui...
Ultima oră
Pe aceeași temă