ANM a emis o avertizare meteo de vreme rea. Avem cod portocaliu de viscol la munte, dar și un cod galben de vânt în centrul și nord vestul țării.
Cod portocaliu de viscol la munte
Duminică, 30 ianuarie, începând cu ora 02.00 și până la ora 10.00 în Carpații Orientali și în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1600 m, se va înregistra viscol puternic. Din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică, la altitudini de peste 1600 m, în Carpații Orientali și în zona Munților Apuseni vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120…140 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută.
Cdod galben de vânt
Vântul va începe să se intensifice încă de ai, motiv pentru care specialiștii au emis un cod galben. În noaptea de sâmbătă, 29 ianuarie, spre duminică, 30 ianuarie, până la ora 10.00 meteorologii au emis un cpd galben de vânt și ninsori moderate cantitativ. În nord-vestul țării și la munte va ninge moderat, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…65 km/h. În zona înaltă de munte, rafalele vor depăși 90…100 km/h, va fi viscol și vizibilitatea scăzută.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News