12.8 C
București
marți, 27 februarie 2024
AcasăSocialMAE și MAI, în sprijinul cetățenilor aflați în situații de criză

MAE și MAI, în sprijinul cetățenilor aflați în situații de criză

Alături de aceștia, protocolul se mai adresează și cetățenilor străini aflați sau stabiliți pe teritoriul României.

Potrivit unui comunicat transmis mass media românești, încheierea acestui parteneriat între cele două instituții permite stabilirea cadrului și modalităților de colaborare dintre cele două instituții și va facilita efectuarea de activități și acțiuni comune în situații de urgență majore/dezastre/calamități naturale în statele din vecinătatea României (Republica Moldova, Bulgaria, Republica Serbia, Ungaria și Ucraina), precum și, de comun acord, în alte țări unde Departamentul Consular va solicita, punctual, pentru anumite situații de urgență, sprijinul DSU și/sau a structurilor aflate în coordonarea acestuia.

De asemenea, parteneriatul presupune printre altele și derularea de activități precum exerciții, acțiuni comune (training-uri, workshop-uri, etc.) în vederea pregătirii Echipelor de Reacție Rapidă din cadrul Celulei de Criză a MAE în gestionarea situațiilor de urgență.

Totodată, vor fi promovate pe bază de reciprocitate, aplicaţia dezvoltată de MAE „Călătoreşte în siguranţă” alături de serviciul de alertare prin sms „Un SMS îţi salvează viaţa”, destinate cetățenilor români care călătoresc în străinătate, precum și Aplicația DSU care oferă utilizatorului informații cu privire la situații de risc.

Prin intermediul acestui protocol de colaborare se reconfirmă buna cooperare dintre cele două Departamente, specializate să intervină în situații de urgență, precum și angajamentul de a intensifica acest parteneriat în acţiunile viitoare, pentru a fi gestionate în mod operativ și eficient, în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite.

Cele mai citite

Separatiștii din Transnistria ar putea organiza un referendum pentru “unirea” cu Rusia

Autoritățile separatiste de la Tiraspol ar putea organiza un referendum care să aprobe "unirea" Transnistriei cu Rusia. Acest risc este prezentat într-o analiză difuzată de...

Anul acesta, țara noastră trebuie să reducă emisiile de CO2 din sectorul deșeurilor cu 20%

România trebuie să reducă cu 20% cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră (GES), provenită din sectorul deșeurilor, până în 2025, comparativ...

Iuliana Demetrescu, în brigada finalei Ligii Națiunilor la fotbal feminin

Arbitrul român Iuliana Demetrescu va face parte din brigada care va conduce finala mare a Ligii Națiunilor la fotbal feminin, dintre Spania și Franța,...
Ultima oră
Pe aceeași temă