Procesul Gheorghe Ursu, în care sunt judecați doi foști ofițeri ai Securității comuniste, se apropie de final.
„Pe 4 iulie va fi verdictul final in procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu, foștii anchetatori din Direcția a VI-a a Securității Pîrvulescu Marin și Hodiș Vasile”, anunță un comunicat de presă transmis de Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu.
„Miza acestui verdict merge dincolo de dreptatea pentru Gheorghe Ursu. O condamnare ar fi un prim pas spre asanarea morală a istoriei și conștiinței societății românești, saturată de narațiunile mistificatoare ale foștilor securiști și informatori în acești ultimi 33 de ani. Prezenți masiv în justiție, servicii, politică și mass media, ei au transformat cel puțin parțial imaginea principalei instituții represive a regimului comunist într-una patriotică, apărătoare a „integrității teritoriale” și „ordinii constituționale”. Or, așa cum rezultă din materialul probator din acest proces, cauza longevității dictatorului a fost tocmai frica populației de omniprezenta Securitate și amenințarea represiunii violente”, subliniază Andrei Ursu.
„Probele din acest dosar sunt covârșitoare: martori care au declarat că l-au văzut pe Pîrvulescu luându-l pe Gheorghe Ursu la anchetă și l-au recunoscut pe Pîrvulescu în sala de judecată. Martori care au văzut semnătura lui Pîrvulescu pe bonurile de scoatere a lui Gheorghe Ursu la anchete, de unde „venea de fiecare dată bătut„, sprijinit de gardieni, intrucat nu se mai ținea bine pe picioare, uneori „ținându-se de burtă”. Martori cărora Gheorghe Ursu le-a spus că era anchetat de cei care-l anchetaseră în libertate, respectiv maiorul Pîrvulescu Marin și locotenentul Hodiș Vasile, din biroul cărora se întorcea cu „sânge pe față și cămașă”, „palmele umflate”, „lovit în abdomen”, „suferind de incontinență”. Martori cărora Gheorghe Ursu, atunci când spre final era adus “cu pătura” de la anchetă, întrucât „nu mai putea să meargă”, urla de durere și vărsa sânge, le-a spus că a fost bătut „de anchetatorul lui”, maiorul Pîrvulescu. (Conform declarațiilor ambilor inculpați și documentelor din dosar, Hodiș a participat si el la toate interogatoriile, alaturi de Pîrvulescu). Zeci de mărturii explică de ce era torturat Gheorghe Ursu: pentru „scrisorile în care s-a luat de Nicolae Ceausescu„, să spună „cum și în ce fel au ajuns scrisorile la Europa Liberă” și mai ales „ce bani a luat pe ele„; să dea informații despre „alți colegi” care l-au ajutat, și „despre jurnal„. Zeci de declarații spun că victima „nu vroia să colaboreze„, „nu recunoștea ce îi interesa pe anchetatori„, „a fost o nucă tare – nu le-a dat nimic” și „dacă ar fi recunoscut, el nu mai pățea nimic”
Unele din aceste probe au fost postate pe situl Fundației Gh. Ursu (https://gh-ursu.ong.ro/cazul_pirvulescuMarturii.html). Pot fi examinate în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei într-o formă extinsă (https://gh-ursu.ong.ro/parti.civile.Concluzii.scrise.extinse.ICCJ.pdf 230 file), într-una mai restrânsă (https://gh-ursu.ong.ro/parti.civile.Concluzii.scrise.apel.sumar.pdf – 76 pagini) si in acest sinopsis de 9 file: https://gh-ursu.ong.ro/sumarul.Cazului.Ursu-24.iunie.2023.pdf.
”Motivul achitării celor doi torționari la Curtea de Apel București în 2019 e cunoscut: lipsa „situației premisă” a infracțiunii contra umanității. Cu alte cuvinte, copiind legenda repetată de 33 de ani de foștii securiști și chiar terminologia Securității (“influențarea pozitivă”!), judecătoarea Mihaela Niță a decis că represiunea dictaturii Ceaușescu nu a fost violenta. Noi românii am acceptat deci sordidul cult al dictatorului care-a dus țara la dezastru, nu de frica violenței Securității, ci pentru că aceasta ne-a „influențat pozitiv„. Agresiunile fizice și psihice suferite de muncitorii din Valea Jiului ’77 și Brașov ’87, deținuții de la Canal, Rahova, Jilava și celelalte închisori, cei anchetați în sediile și aresturile Miliției și Securității din toată țara, inclusiv în Calea Rahovei nr. 39 pentru “manifestari ostile”; cei bătuți sălbatic precum Vasile Parashiv, Gheorghe Gherghina, Ion Niculae, Mariana Gherghina-Besciu, Dănuț Iacob, Marius Boeriu, Radu Filipescu, Petre Mihai Băcanu, Paul Goma, Carmen Popescu, Iulius Filip, Nicolae Litoiu, Dumitru Iuga, Gheorghe Pavel și ceilalți zeci de deținuți de la Aiud; membrii SLOMR; miile de autori de „înscrisuri dușmănoase” rămași anonimi, „anihilați” sub „acoperirea altor organe”; mortile suspecte ale lui Mugur Călinescu, Emilia Kimeri, Arpad Visky, Dragoș Oloieru, Ilie Baicu, Vasile Vieru, Cornel Vulpe în timpul anchetei sau detenției, fie la scurt timp după; toate aceste violențe discreționare ale Securității și ale instrumentului său adiacent, Miliția, care i-a ținut pe români ostateci mizeriei materiale și cultului lui Nicolae Ceaușescu timp de 24 de ani, nu au existat. Poporul nu l-a detestat pe dictator, iar Revolutia au facut-o “agenurili”.
”A nega faptul că între opozanți și dictatura a existat o relație de adversitate, ar dovedi nu numai o profundă – și suspectă – miopie lingvistică, juridică și istorică, dar ar fi și o insultă la adresa eroilor martiri care s-au sacrificat pentru libertatea noastră.
Până la urmă, sarcina completului format din Valerica Voica, președinte, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu este de fapt simplă. Vinovăția inculpaților este temeinic dovedită, așa cum este dovedită și violența represiunii ceaușiste. Aceasta a fost descrisă de martori în instanță, în „Raportul Comisiei Prezidențiale” din 2006, în zeci de cărți și filme documentare cuprinzând sute de mărturii ale victimelor, pe care le-am depus și pe acestea la dosarul cauzei ca probe. A fost recunoscută de procurorul General al României Tiberiu Nițu în ORDONANȚA 2688/C/2014 din 5.11.2014 (https://gh-ursu.ong.ro/ORDONANTA_2688_C_2014.pdf ) și în rechizitoriul cauzei.
Pare elementar ca judecătorii Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu de la ICCJ să-și apere profesionalismul și onoarea și să refuze istoria distorsionată a regimului Ceaușescu, preluată de Mihaela Niță, judecătoare a Curții de Apel, de la inculpați și de la foștii lor colegi de instituție.
Citește și Șefii Securităţii, judecaţi pentru crime împotriva umanităţii
Până la urmă, acest verdict este important și pentru generațiile viitoare. O societate fără dreptate este toxică. Pentru că ucigașii sunt printre noi, au câștigat bătălia narativă, au mistificat istoria, și, rămași nepedepsiți, pot face oricând la fel. Și noi vom suferi din nou, și generațiile viitoare nici nu vor ști că istoria s-a repetat.” A transmis redacției RL Andrei Ursu.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
