18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieRomânia acceptă extinderea competențelor Parchetului European, condus de Kövesi

România acceptă extinderea competențelor Parchetului European, condus de Kövesi

România acceptă extinderea competențelor Parchetului European, a declarat ministrul Justiției din România, Alina Gorghiu, la reuniunea Consiliului JAI din 4 – 5 decembrie 2023.

Subiectele privitoare la Justiție s-au discutat la 4 decembrie, aceasta fiind prima zi a reuniunii JAI.

Parchetul European (The European Public Prosecutor’s Office, EPPO) este condus de procuroarea Laura Codruța Kövesi, fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România. Discuția referitoare la EPPO s-a purtat, la Bruxelles, între miniștrii de Justiție din țările UE, procurorul şef al EPPO, Laura Kövesi, şi comisarul pe justiţie al UE, Didier Reynders.

“Extinderea competenţelor Parchetului European a fost un numitor comun al luărilor de poziţie din partea miniştrilor de Justiţie participanţi. România este deschisă acestei extinderi, precum şi demersurilor de consolidare a cadrului normativ şi instituţional necesar combaterii infracţionalităţii la nivel european. În perioada următoare trebuie stabilite clar priorităţile şi ajustările necesare pentru a consolida activitatea EPPO, având în vedere rolul important pe care această instituţie îl joacă în combaterea criminalităţii organizate. Astfel, obiectivul trebuie să fie subminarea capacităţilor financiare ale grupurilor de criminalitate organizată”, a declarat ministrul român, Alina Gorghiu, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Justiției.

În cea de-a doua zi a reuniunii JAI, 5 decembrie, se discută teme legate de Afaceri Interne. La această componentă a discuțiilor, România este reprezentată de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă