4.7 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieMinistrul Petre Daea va fi audiat la DNA, ca martor

Ministrul Petre Daea va fi audiat la DNA, ca martor

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, va fi audiat la DNA, în calitate de martor, în dosarul în care este implicat și fostul ministru Adrian Chesnoiu.

Petre Daea ar urma să se prezinte la DNA București în ziua de vineri, 22 iulie 2022.

În acest dosar, Adrian Chesnoiu este acuzat de corupție. Dosarul aflat în lucru la DNA este motivul pentru care Chesnoiu demisionase din funcția de ministru al Agriculturii. Tot din cauza anchetei, Chesnoiu s-a autosuspendat din PSD. El a cerut Camerei Deputaților să-i ridice și imunitatea parlamentară, pentru a demonstra că nu se opune investigației procurorilor.

Pe postul eliberat prin demisia lui Chesnoiu, PSD l-a numit ministru al Agriculturii pe Petre Daea. Argumentul în favoarea acestei alegeri a fost că Petre Daea (72 de ani) are experiență întrucât a mai fost ministru al Agriculturii. Situația este însă complicată de faptul că Daea, care este deocamdată martor în dosarul lui Chesnoiu, poate să devină suspect în acest dosar. Ancheta a fost inițiată de procurorii de la DNA Timișoara și se referă la fapte săvârșite în perioada februarie – aprilie 2022. În acea perioadă, Chesnoiu era ministrul Agriculturii. Chesnoiu a fost și el audiat, la DNA Timișoara.

Dacă intri să fii audiat la DNA, poți ieși ca suspect

Chesnoiu este acuzat că, pe când era ministru, a încercat să faciliteze angajarea nelegală a patru persoane, în instituții subordonate Ministerului Agriculturii. Dar una dintre aceste patru persoane ar fi rudă cu Petre Daea. Mai mult, într-una dintre stenogramele din dosarul la care lucrează procurorii, două persoane se referă la „nea Petrică”. Acest personaj ar fi, se pare, chiar Petre Daea.

Despre „nea Petrică”, ministrul Chesnoiu ar fi spus, prin telefon, următoarele: ”Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte. Da, măcar, drecu, să i le rezolv”. Unul dintre pasajele din interceptări sugerează că ministrul Chesnoiu îi considera slab pregătiți pe candidații la angajarea în Ministerul Agriculturii. Dintre persoanele la care a apelat ministrul Chesnoiu, una ar fi denunțător în dosarul de la DNA.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

Genoa colaborează cu „The Undertaker” pentru prezentarea primului echipament negru din istoria clubului!

Genoa a atras atenția în lumea sportului printr-o colaborare surprinzătoare, asociindu-se cu Mark Calaway, cunoscut sub numele de scenă „The Undertaker”, una dintre cele...

Prim-ministrul Marcel Ciolacu efectuează o vizită istorică în Marea Britanie pentru a întări parteneriatul strategic România-Marea Britanie

În perioada 12-13 noiembrie 2024, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, se află într-o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă