9.4 C
București
marți, 5 martie 2024
AcasăSocialIstoricul Neagu Djuvara a încetat din viață. Ce declara el în ultimul...

Istoricul Neagu Djuvara a încetat din viață. Ce declara el în ultimul interviu pentru România liberă

Istoric, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier, Neagu Djuvara a încetat din viaţă la 101 ani.

A fost una dintre cele mai îndrăgite personalităţi culturale ale României, apreciat pentru spiritul său, pentru eleganţa şi pentru erudiţia sa. Neagu Djuvara era internat de o lună de zile la spitalul Victor Babeș, având probleme de sănătate. Istoricul s-a stins din viață în jurul orei 13,00.

În urmă cu câțiva ani, în ultimul său interviu acordat cotidianului România liberă, istoricul Neagu Djuvara spunea că, dacă ar fi avut cu 20 de ani mai puţin, ar fi can­di­dat la preşedinţia României şi şi-ar fi asumat ca principal obiectiv readucerea Basarabiei între graniţele ţării.

“Noi avem 10 la sută populaţie ţigănească, suntem invadaţi de turci şi chinezi, iar peste 100 de ani România nu va mai fi românească. (…) Fiindcă nu facem copii. În România, ca şi în toată Europa, familiile fac doar un copil. O populaţie rămâne stabilă doar dacă fiecare familie face minimum doi copii şi-un sfert”, spunea în Djuvara interviul menționat.

Întrebat cum va fi România peste 100 de ani din punct de vedere demografic, filosoful a răspuns: “Jumătate vor fi români, jumătate un amestec de ţigani, chinezi, turci etc. Nici în Rusia nu se mai fac destui copii. Principiul vaselor comunicante funcţionează şi în istorie; acolo unde se face un gol se umple din altă parte. Noi golim Europa de indo-europeni şi îi înlocuim cu negri şi chinezi”.

 

Cele mai citite

Ministra Educației, Ligia Deca, este convocată de urgență de premierul Ciolacu. Deca a trimis Corpul de control la Școala Titulescu

Ligia Deca, ministrul Educației, se află în ziua de 5 martie la Guvern, unde a fost convocată de urgență de premierul Marcel Ciolacu. Întâlnirea celor...

”Au început lucrările cu două utilaje”

Lucrările pe lotul 3 al autostrăzii A7, care leagă localitatea Pietroasele de municipiul Buzău, au început pe 1 martie, dar se pare că...

Judecătoare de la Curtea de Apel București, exclusă a cincea oară

Secţia disciplinară a CSM a decis luni excluderea din magistratură, pentru a cincea oară, a Danielei Panioglu, judecător la Curtea de Apel Bucureşti. Articolele...
Ultima oră
Pe aceeași temă