Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Institutul Cantacuzino a trecut, oficial, în subordinea MApN

Institutul va fi de acum unul cu regim militar, însă va avea şi personal civil, iar producţia de vaccin va începe în minimum doi ani.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

22.12.2017 - 11:00

Institutul Cantacuzino a trecut oficial în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (MApN), ministrul Sănătăţiii, Florian Bodog, şi ministrul Apărării, Mihai Fifor, semnând, vineri, protocolul de predare-primire.

Institutul va fi de acum unul cu regim militar, însă va avea şi personal civil, iar producţia de vaccin va începe în minimum doi ani. Ministrul Apărării a declarat că ia în calcul mutarea producţiei de vaccinuri în baza din Băneasa.

"Astăzi (vineri, n.r.), după câteva luni bune de discuţii, am semnat protocolul de predare şi primire a Institutului Cantacuzino, de la Ministerul Sănătăţii la Ministerul Apărării Naţionale. Este o discuţie mai veche la nivelul Guvernului, este o decizie importantă, iar de la preluarea mandatului am promis că ne ocupăm de asta. Este o instituţie intrată, din păcate, în umbră în ultimii ani, dar este importantă pentru securitatea în sănătate. Prin urmare, institutul trece oficial la MApN şi avem un plan riguros de reaşezare a acestei instituţii. După sărbători începem să lucrăm pe programul de management şi vom porni motoarele. Este un institut strategic, pe care ni-l dorim relansat”, a declarat ministrul Apărării Naţionale.

Mihai Fifor a precizat că, deşi instituţia va avea de acum regim de unitate militară, personalul civil nu va fi dat afară, ci vor fi făcute angajări pentru a acoperi deficitul de specialişti.

"Prin toate actele normative am aprobat inclusiv organigrama. Îi asigur pe angajaţi că nimeni nu pleacă, dimpotrivă, vom găsi soluţia să facem încadrări, pentru că există deficit de personal. Asta este şi una dintre problemele majore pe care le are institutul. S-a plecat din cauza condiţiilor financiare. Suntem în căutare de specialişti. Va avea regim de unitate militară, dar asta nu înseamnă că tot personalul civil va deveni personal militar. Vă spun, însă, că nivelul conducerii va fi miliar”, a spus Fifor.

Ministrul a adăugat că ia în calcul varianta de a muta producţia de vaccinuri în baza din Băneasa, păstrând, însă, şi baza actuală, din zona Eroilor, care necesită investiţii majore.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a spus că producţia de vaccinuri va începe în minimum doi ani.

"Aşa cum ştim, acest institut este foarte important atât pentru România, precum şi pentru toată Europa, datorită faptului că, în cazul în care reluăm producţia de vaccin, vom putea acoperi golurile de la nivelul Europei. Comisarul european pentru sănătate, Vytenis Andriukaitis,  a acceptat ideea de a sprijini institutul pentru ca acest institut să ajungă un pol european de producţie de vaccinuri. Într-un timp foarte scurt vom începe producţia de vaccinuri. Timp foarte scurt înseamnă minim doi ani pentru a produce un vaccin. Cred că se va începe cu tulpini, componente de vaccin, cred că ăsta va fi primul pas, şi suntem pregătiţi să reluăm producţia de vaccin antigripal”, a spus Bodog.

Guvernul a adoptat în 29 noiembrie hotărârea de organizare a Institutului Cantacuzino, trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Astfel, instituţia se va numi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Actul normativ reglementează stabilirea modului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, a numărului maxim de posturi, precum şi a bunurilor proprietate publică a statului asupra cărora se va exercita un drept de administrare.

De asemenea, pentru îndeplinirea obiectului de activitate prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2017, se stabilesc, printre altele, tipurile de activităţi ce pot fi desfăşurate de personalul institutului, modul de finanţare a cheltuielilor, sursele de constituire a veniturilor proprii, numărul maxim de posturi etc.

Prevenirea îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile şi sănătatea publică reprezintă o problemă de siguranţă naţională. Previziunile privind evoluţia situaţiei epidemiologice pe teritoriul României în următoarea perioadă impun operaţionalizarea capacităţilor naţionale de producţie a mijloacelor de imunoprofilaxie pentru siguranţa stării de sănătate a populaţiei.

Comentarii

loading...