1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentUn fost șef ISU a fost găsit împușcat. Ar fi un accident

Un fost șef ISU a fost găsit împușcat. Ar fi un accident

Un ofițer în rezervă, fost șef ISU Hunedoara, a fost găsit împușcat cu un pistol pe care îl deținea legal.

Surse neoficiale afirmă că victima este fostul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, colonelul Viorel Demean. Colonelul este în viață dar, fiind grav rănit, a fost transportat la spital. Ofițerul fusese găsit împușcat în locuința lui din municipiul Deva. Persoana care l-a găsit este soția lui.

Inspectoratele pentru Situații de Urgență (ISU) fac parte din Ministerul Afacerilor Interne. Colonelul Demean (47 de ani) predase funcția de comandant și ieșise la pensie la începutul lunii decembrie 2022. Noul comandant este locotenent – colonelul Alin Nasta, fost prim-adjunct al comandantului ISU. ISU Hunedoara anunța, acum câteva zile, că ofițerul Demean a ieșit la pensie „după o activitate de mai bine de 27 de ani în rândul pompierilor”.

Primele informații sugerează că persoana rănită s-a împușcat accidental, în timp ce încerca să-și curețe pistolul. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Pe de altă parte însă, o publicație din Hunedoara, „Gazeta de Dimineață”, susținea, acum câteva zile, că fostul comandant ISU este cercetat de DNA. Cercetările ar fi legate de modul în care ofițerul a ieșit la pensie.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Donald Trump reducerea taxelor pentru Canalul Panama sau returnarea controlului către SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a solicitat statului Panama să reducă taxele aplicate pentru utilizarea Canalului Panama, invocând tarife „ridicole și extrem de...

Noul lider al Siriei promite centralizarea armamentului sub controlul statului

Ahmed al-Shareh, noul lider al Siriei, a anunțat că toate armele din țară vor fi plasate sub controlul statului, marcând un pas semnificativ în...

Program special la metrou în perioada sărbătorilor de iarnă: Cum se circulă de Revelion

Metrorex a publicat programul de circulație al trenurilor de metrou pentru sărbătorile de iarnă. În perioada 25-27 decembrie, 1-2 ianuarie 2025 și 6-7 ianuarie...
Ultima oră
Pe aceeași temă