0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialEvenimentPoliția angajează peste 1300 de luptători în Forțele Speciale

Poliția angajează peste 1300 de luptători în Forțele Speciale

Poliția Română angajează peste 1300 de luptători în Forțele Speciale. Este, probabil, vorba de unitatea SIAS (Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale) din cadrul Poliției Române. Un anunț în acest sens a fost postat pe internet.

„Locurile pentru următoarea sesiune organizată în luna martie vor fi în număr de 1304”, precizează anunțul. Testele psihologice sunt cele care se dau în școlile de ofițeri și subofițeri ale Ministerului Afacerilor Interne. Se dă și examen la Limba Română și la Limba Engleză.

Anunțul postat pe internet nu dezvăluie ce probe sportive se cer la admitere. Se poate presupune că ele sunt cel puțin echivalente cu cele de la admiterea studenților în Academia de Poliție. Potrivit unui anunț transmis, la finalul anului trecut, de Sindicatul Europol, la admitere se dă și o probă de tragere cu pistolul. Era vorba, la acel moment, de concursul din decembrie 2021.

Ce sunt Forțele Speciale ale Poliției Române

Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale este o unitate centrală a Poliției Române care gestionează activitatea cunoscută sub conceptul de intervenții și acțiuni speciale.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, anunța recent că Ministerul are un deficit de circa 30.000 de oameni. Există și militari care au fost angajați în MAI pe perioadă determinată, pentru perioada stării de alertă. Aceștia au provenit din sursă externă. Astfel de cazuri sunt la Jandarmerie și la IGSU (pompieri). Nu este clar ce va face Ministerul de Interne cu acești angajați, dacă starea de alertă în România va înceta.

Cel puțin la nivelul ISU București Ilfov s-a propus ca angajații pe perioadă determinată să fie angajați pe perioadă nedeterminată.

Pe de altă parte, ministrul Lucian Bode anunța că sistemul de angajări în MAI din sursă externă va fi reevaluat. Ministrul făcea acest anunț imediat după accidentul rutier, soldat cu o fetiță decedată și alta rănită, care s-a produs în București. Accidentul a fost produs de o mașină de poliție al cărei șofer este agent angajat din sursă externă.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă