-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSocialEvenimentO operațiune a Poliției Române s-a finalizat cu o sută de arme...

O operațiune a Poliției Române s-a finalizat cu o sută de arme confiscate

O operațiune a Poliției Române, dedicată combaterii fenomenului de vânătoare ilegală, s-a finalizat cu o sută de arme confiscate.

Operațiunea Poliției a purtat numele „Trofeul”, anunță un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). Acțiunea Poliției a fost desfăşurată în perioada 1 iulie – 31 august 2022. Alături de cele o sută de arme, au mai fost confiscate peste 10.000 de cartușe, 1.460 de kilograme de carne de vânat, 55 de exemplare de vânat din diferite specii. De asemenea, au fost confiscate 72 de trofee de vânătoare.

Poliția Română a mai aplicat, în total, 154 de sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, 49 au fost aplicate conform prevederilor Legii 407 / 2006. Celelalte 105 sancţiuni s-au aplicat conform Legii 295 / 2004. Legea 295 / 2004 se referă la regimul armelor și munițiilor iar Legea 407 / 2006 este Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. Dintre cele 114 infracţiuni vizând încălcări ale Legii 407, trei fapte de natură penală au fost comise de persoane juridice (armurieri), 35 au fost comise de gestionari de fonduri cinegetice şi 76 de către persoane fizice de cetăţenie română.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de Poliție este de 127.820 de lei.

Interesant este faptul că nici Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, nici Regia Națională a Pădurilor (Romsilva) nu au avut nici comunicate, nici reacții față de această operațiune a Poliției. Daniel Nicolăescu, directorul general al Romsilva, ar avea scuza că este numit în actuala funcție de mai puțin de o lună, doar de la 1 septembrie 2022.

Arme confiscate de la braconieri, pericol pentru siguranța publică

În România, armele folosite ilegal la braconaj sunt folosite, uneori, și la crime. Despre o asemenea situație, ziarul România liberă a relatat încă din anul 2017. La acel moment au fost ucise două persoane, una dintre ele fiind consilier local. Autorul crimei, Marin Gheorghe, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru omor calificat. Sentința definitivă a fost pronunțată în anul 2019 de Curtea de Apel Ploiesti.

Urmărește RomâniaLiberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă