3.5 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSocialEvenimentEmilia Șercan acuză Poliția Română că i-a deconspirat pozele personale

Emilia Șercan acuză Poliția Română că i-a deconspirat pozele personale

Emilia Șercan acuză Poliția Română că i-a deconspirat pozele personale, în contextul scandalului legat de plagiatul premierului Ciucă.

Jurnalista Emilia Șercan afirmă că poze făcute la ea acasă, acum 20 de ani, au fost publicate pe mai multe site-uri pentru adulți. Publicarea acestor poze s-ar fi făcut după ce Șercan a prezentat aceste poze la Poliție.

„În dimineața în care am descoperit că sunt probele scurse din dosar, îmi aduc și acum aminte, efectiv m-a luat o senzație de frig. E o senzație pe care nu mi-o pot scoate din minte. O senzație de tremur și de frig în momentul în care am înțeles că este vorba despre o scurgere de informații, despre ceva plecat din Poliție. Că Poliția a dat acele date. Iar dacă poliția și autoritățile statului român și premierul Ciucă și ministrul de Interne Bode ar vrea să arate că nu au nicio implicare în această poveste, ar cere de urgență acea anchetă internă la Serviciul de Investigații Criminale pentru a descoperi cine a scurs captura de ecran. Eu cred că, dincolo de asta, ar trebui și șeful Poliției Române să dea niște explicații și după ce va da explicațiile respective să plece din funcție”, a declarat Emilia Șercan într-un interviu acordat publicației Republica.

Jurnalista Emilia Șercan s-a remarcat prin dezvăluirile ei privind lucrările de doctorat plagiate. Cel mai recent, jurnalista l-a acuzat de un asemenea plagiat pe premierul Nicolae Ciucă. Imediat după aceea, Emilia Șercan a anunțat că este supusă unor presiuni și amenințări. Drept urmare, ea a depus plângere la Serviciul de Investigații Criminale din Poliția Română.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă