Două amenințări cu bombă s-au înregistrat în orașul Timișoara într-o singură zi. Din fericire, ambele s-au dovedit a fi false. Cele două amenințări au fost anunțate prin apeluri la serviciul 112, apeluri care par să aibă același autor.
Conform publicației Opinia Timișoarei, prima alertă a fost miercuri dimineață, la Liceul Catolic din Timișoara. La locul evenimentului s-au deplasat polițiști de la Secția 1 Timisoara, pirotehniști de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Timis și un echipaj ISU. Elevii au fost evacuati din clădire iar jandarmii au oprit circulația vehiculelor în zonă. Ulterior s-a constatat că alarma a fost falsă.
A doua alertă a fost la complexul comercial Iulius Mall, situat pe Calea Aradului din Timișoara.
Amenințări cu bombă, ambele false
Dispeceratul 112 este administrat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), care are posibilitatea să identifice locația telefonului de pe care se sună. În funcție de numărul de telefon se află și titularul abonamentului. Situația este mai complicată dacă apelul se face cu o cartelă SIM pre-plătită (fără abonament).
Apelurile telefonice false la serviciul 112 sunt sancționate cu amendă.
La finalul lunii decembrie 2021, o alertă falsă fusese înregistrată la un mall din București. În acel caz, anunțul fals fusese transmis printr-un mail adresat Poliției.