17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentDezastrul de la Crevedia: 58 de victime, dintre care 39 sunt pompieri....

Dezastrul de la Crevedia: 58 de victime, dintre care 39 sunt pompieri. Exploziile s-au produs la un depozit GPL

Exploziile de la Crevedia, produse în seara de sâmbătă, 27 august 2023, au produs 58 de victime, una dintre ele fiind o persoană decedată.

Celelalte victime sunt răniți, iar dintre răniți, 43 de persoane sunt angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Este vorba de 39 de pompieri, doi poliţişti şi doi jandarmi.

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, pompierii au lichidat incendiul din județul Dâmbovița, astfel că, în acest moment, nu mai este niciun pericol în zonă.

“Pentru protecţia cetăţenilor, a fost stabilit un perimetru de siguranţă pe o distanţă de aproximativ 800 de metri faţă de locul intervenţiei şi au fost evacuaţi preventiv aproximativ 3.000 de locuitori. De asemenea, în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT”, a anunțat MAI.

Duminică dimineață, erau internate în unităţi sanitare din România 54 de persoane. Dintre persoanele internate, zece sunt intubate.

“Pe lângă aspectele operaţionale destinate gestionării optime a acestei situaţiei complexe, au fost operaţionalizate şi două linii TELVERDE, unde aparţinătorii victimelor exploziei din judeţul Dâmboviţa au putut afla informaţii despre starea celor afectaţi de acest nefericit eveniment. Urmare acestui eveniment, a fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă, cu scopul realizării, în regim de urgenţă a transferului pacienţilor puternic afectaţi, pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun marilor arşi. Astfel, primii pacienţi vor fi transferaţi cu o aeronavă aflată în dotarea MApN la o unitate sanitară din Bruxelles, urmând ca pe parcursul zilei să se realizeze şi altele, în vederea efectuării intervenţiilor medicale de specialitate”, a precizat MAI.

La nivelul MAI a fost constituită o celulă de criză, care include și reprezentanți ai Ministerului Sănătății.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, duminică dimineață, că nu se pune problema ca toți răniții să fie mutați la spitale din străinătate. Vor fi transferați doar cei în stare foarte gravă, a precizat ministrul Rafila.

Prima explozie de la Crevedia, urmată de un incendiu, s-a înregistrat la un depozit de GPL. Următoarele explozii s-ar fi produs la autocisterne de transport GPL care erau staționate în imediata apropiere a depozitului.

Cele mai numeroase forțe trimise la intervenție au fost de la ISU București Ilfov. Această instituție a trimis 14 autospeciale de stingere, o autospecială cu roboţi, o autospecială de stingere cu pulbere şi azot, o autoscară, două puncte medicale avansate, șapte ambulanţe SMURD, patru ambulanţe SMURD cu medic, un echipaj CBRN, un punct de comandă mobil și un echipaj de descarcerare. Au mai intervenit un elicopter SMURD, nouă ambulanțe de la SAJ Dâmboviţa, 29 de poliţişti și 30 de jandarmi.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă