-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentContinuă acțiunea de salvare a ucrainenilor din Munții Maramureșului. Sunt șase bărbați,...

Continuă acțiunea de salvare a ucrainenilor din Munții Maramureșului. Sunt șase bărbați, doi fiind răniți

Poliția de Frontieră a României și Salvamont România continuă acțiunea de salvare a ucrainenilor din Munții Maramureșului.

Inițial s-a crezut că sunt patru persoane blocate pe munte, în zona Vârful Pop Ivan. Acum se consideră că ar fi șase cetățeni ucraineni, toți bărbați. Doi dintre aceștia ar avea fracturi la picioare și sunt în hipotermie. Grupul a trecut ilegal granița din Ucraina în România. O posibilă motivație a acțiunii lor este de a evita încorporarea acestor bărbați în armata ucraineană. Din cauza zonei geografice dure și a condițiilor meteo nefavorabile, cel puțin doi bărbați din acest grup s-au accidentat.

Autoritățile din România au fost alertate printr-un apel la serviciul de urgență 112. Primele căutări s-au desfășurat de-a lungul întregii zile de 25 decembrie 2022. Salvatorii speră să recupereze cei doi răniți, până la finalul zilei de 26 decembrie. În această zi, la acțiunea de căutare și salvare sunt folosite și două elicoptere.

Munții Maramureșului sunt o zonă extrem de periculoasă

Zona în care se desfășoară căutările este la peste 1800 de metri altitudine, este nemarcată și este cunoscută ca fiind extrem de greu accesibilă. Au fost chiar cazuri în care polițiști de frontieră s-au rătăcit în această zonă montană.

Piscul Pop Ivan este chiar pe granița dintre România și Ucraina. Cea mai apropiată localitate din România este satul Crasna Vișeului, aflat la 38 de kilometri de orașul Sighetu Marmației.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...

5 tipuri de lenjerii de pat care îți vor înfrumuseța dormitorul

Un dormitor confortabil și estetic depinde de alegerea corectă a detaliilor, iar lenjeriile de pat joacă un rol esențial în crearea unei atmosfere plăcute....

România se confruntă cu o criză economică profundă: CNS Cartel ALFA condamnă măsurile de austeritate propuse de Guvern

București, 22 decembrie 2024Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis un semnal de alarmă privind proiectul de ordonanță de urgență (OUG) cunoscut sub...
Ultima oră
Pe aceeași temă